Eminescieni premiați la Concursul PHI

3 martie 2017 | 0 comentarii

eminescuÎn Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, la finele semestrului întâi al acestui an școlar, mai exact, în luna ianuarie în zilele de 28 și 29,s-a desfășurat, pentru elevii claselor VI-XII, Concursul Național de Fizică PHI. Organizatorii acestui concurs sunt Centrul Județean de Excelență Iași și Facultatea de Fizică a Universității A.I.Cuza din Iași.

Specific acestui concurs este faptul că acesta se desfășoară în mediu virtual prin rețeaua Internet, concurenții accesând subiectele pe calculator, rezolvând cerințele pe hârtie și, apoi, trimițând răspunsurile prin intermediul calculatorului. Organizat astfel, dintre toate competițiile de fizică din țară, de nivel național, la acest concurs participă cel mai mare număr de concurenți, mii de elevi. La această competiție, de mulți ani, colegiul nostru participă cu un număr însemnat de elevi. Și în acest an, ca în fiecare an, de altfel, elevii eminescieni s-au remarcat obținând distincții importante.

Profesorii care au îndrumat într-un mod cât se poate de riguros și de consecvent pregătirea elevilor eminescieni sunt cadre didactice a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, iar unele dintre acestea fiind și a Centrului Județean de Excelență Satu Mare.

La clasa a VI-a elevul Popan Cosmin a obținut Premiul I (îndrumător prof. Solschi Viorel), elevul Toth Marcus a obținut Premiul II (îndrumător prof. Solschi Viorel), elevul Șichet Andrei a obținut Premiul III (îndrumător prof. Solschi Viorel), elevul Răcșan Rareș a obținut Premiul III (îndrumător prof. Solschi Viorel), eleva Ciors Cristina  a obținut Mențiune (îndrumător prof. Solschi Viorel).

La clasa a VII-a elevul Pop Sebastian a obținut Premiul III (îndrumător prof. Liviu Rotaru).

La clasa a VIII-a elevul Tomșe Cosmin a obținut Premiul I (îndrumători prof. Solschi Viorel și prof. Brumboiu Mariana), Handrău Raul a obținut Premiul III (îndrumători prof. Solschi Viorel și prof. Brumboiu Mariana), Iobaj Andrei a obținut Mențiune (îndrumător prof. Solschi Viorel), Cadar Andrei a obținut Mențiune (îndrumători prof. Solschi Viorel și prof. Brumboiu Mariana).

La clasa a IX-a eleva Culic Bia (IX B) a obținut Premiul II (îndrumător prof. Solschi Viorel), Pop Bogdan (IX B) a obținut Premiul II (îndrumător prof. Solschi Viorel), Micu Adrian (IX A) a obținut Mențiune (îndrumător prof. Szasz Francisc).

La clasa a X-a elevul Arteni Dan (X B) a obținut Premiul II (îndrumători prof. Rotaru Liviu și prof. Rațiu Camelia).

La clasa a XI-a elevul Horotan Grațian a obținut Premiul II (îndrumători prof. Solschi Viorel și prof.Szasz Francisc).

La clasa a XII-a elevul Mihai Marcian (XII A) a obținut Premiul III (îndrumător prof. Rotaru Liviu).

Concursul Național de Fizică PHIeste un bun prilej de pregătire și de verificare a cunoștințelor pentru elevii pasionați de această disciplină, considerată  a fi una dintre reginele științelor naturii.

eminescu2

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest