Dinu Patriciu, Ioan Niculae şi Ion Ţiriac se numără printre cei 1.011 miliardari prezenţi în Topul Forbes SUA. Dintre bogaţii lumii, doar 12% şi-au văzut averile micşorate în ultimul an. Cei trei români şi-au menţinut ierarhia din Topul Forbes România publicat în luna octombrie 2009.
După furtuna financiară care le-a făcut averile scrum anul trecut, soarele a răsărit din nou pentru cei mai bogaţi oameni din lume, care au reuşit performanţa unor reveniri spectaculoase. Trecând de la agonie la extaz, 88% din aceştia şi-au păstrat averea constantă sau şi-au mărit-o între 13 februarie 2009 şi 12 februarie 2010.
Dacă anul trecut liga miliardarilor mai număra doar 793 de membri, numărul total al acestora a crescut cu 218 în 2010. Printre prezenţele noi în top se numără şi doi români: preşedintele InterAgro, Ioan Niculae, intrat pentru prima oară în clasament, precum şi omul de afaceri Ion Ţiriac, revenit în ierarhia Forbes după o pauză de un an.
Cel mai bogat român din Topul Forbes rămâne Dinu Patriciu, aflat printre primii 500 de miliardari ai lumii, pe poziţia 437. Averea sa este estimată la 2,2 miliarde de dolari, în creştere cu 400 de milioane de dolari faţă de 2009. Pe poziţia cu numărul 880 se află Ioan Niculae, cu o avere de 1,1 miliarde de dolari, în timp ce Ion Ţiriac revine în top pe locul 937, cu active nete în valoare
de un miliard de dolari. În topul miliardarilor români publicat de Forbes România în octombrie 2009, cei trei se aflau pe podium în aceeaşi ordine, Patriciu clasându-se drept
cel mai bogat român, urmat de Niculae şi Ţiriac.
Bill Gates contraatacă
În ierarhia primilor zece bogaţi ai lumii au avut loc serioase mişcări de trupe, iar deţinătorul primei poziţii în top se schimbă pentru a treia oară în ultimii trei ani. După Warren Buffet şi Bill Gates, este rândul mexicanului Carlos Slim Helu să urce două poziţii, de pe locul trei pe primul loc. Helu a câştigat de pe urma investiţiilor în domeniul
telecomunicaţiilor, care s-au apreciat considerabil în ultimul an, mărindu-i averea cu 18,5 miliarde de dolari. Bill Gates se mulţumeşte cu locul al doilea, după ce a deţinut titlul de ,,cel mai bogat om din lume" de 14 ori în ultimii 15 ani.
Asia contraatacă
În 2010, averea medie a unui miliardar Forbes este de 3,5 miliarde de dolari, cu 500 de milioane de dolari mai mult faţă de anul trecut, iar ponderea americanilor în top a scăzut de la 45% la 40% în acest an. Asia se apropie vertiginos de Europa în ceea ce priveşte numărul magnaţilor, diferenţa dintre cele două continente fiind de doar 14 miliardari. În ultimul an, 104 bogaţi din Asia - dintre care 27 de chinezi - s-au adăugat topului, în mare parte datorită exploziei preţurilor la titlurile tranzacţionate pe bursă.
Din cei 218 miliardari care s-au adăugat clasamentului Forbes în acest an, 164 reprezintă reveniri după perioada de vârf a crizei. Dintre aceştia, 28 sunt ruşi ale căror averi fuseseră spulberate anul trecut de prăbuşirea preţurilor la bursele de mărfuri.
Unsprezece ţări, printre care România, China, India şi Turcia au reuşit să-şi dubleze sau tripleze numărul de miliardari din clasament.
Primii zece bogaţi ai lumii
Averile însumate ale ocupanţilor primelor zece locuri din clasament se ridică la valoarea de 342,2 miliarde de dolari.
1 CARLOS SLIM HELU - 53,5 miliarde de dolari. Magnatul telecomunicaţiilor din Mexic sare de pe locul trei (2009) pe primul loc al clasamentului, după ce şi-a crescut averea cu 18,5 miliarde de dolari în ultimul an.
2 BILL GATES - 53 miliarde de dolari. Deşi averea sa a crescut cu 13 miliarde de dolari datorită acţiunilor Microsoft care au urcat cu 50% în ultimul an, fostul ,,number one" trebuie să se mulţumească doar cu locul secund.