GAZETA DE NORD VEST
Numar dublu de firme inchise
In primele doua luni ale acestui an, in judetul Satu Mare au fost inchise 400 firme, ce reprezinta o dublare fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Efectele crizei economice determina tot mai multe firme satmarene sa-si inchida portile. Aceste lucru se poate lesne observa din raportul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Satu Mare in care se specifica faptul ca in primele doua luni ale acestui an au fost dizolvate, radiate si suspendate un numar dublu de firme fata de aceeasi perioada a anului precedent.
De la inceputul anului trecut si pana in prezent au fost inchise in total peste 3.500 de firme satmarene. La acestea se mai adauga alte 1.400 de firme care au intrat in procedura de insolventa din cauza datoriilor pe care acestea le au fata de bugetul de stat sau fata de alte firme. In acelasi timp, la Sectia comerciala a Tribunalului Satu Mare au intrat in dezbatere peste 1.600 de cazuri de faliment, fata de 448 cate existau in anul 2008, si dublu fata de ceilalti ani, cand se inregistrau circa 200 de astfel de dosare. Referitor la datoriile agentilor economici fata de Fiscul satmarean, acestea sunt in crestere de la o luna la alta, valoarea totala a arieratelor ridicandu-se la 226,4 milioane de lei, bani care vor fi foarte greu de recuperat. Desi ministrul Economiei, Sebastian Vladescu, prevedea o “primavara” pentru economia Romaniei, se pare ca situatia nu este nici pe departe asa, cel putin pana la finele acestui an nefiind premise de relansare economica pentru judetul nostru.
Bursa pentru somerii satmareni
Peste 1.000 de persoane sunt asteptate sa participe in aprilie la Bursa generala a locurilor de munca ce va fi organizata la Casa de Cultura a Sindicatelor din Satu Mare. In tot acest timp numarul somerilor a ajuns la 11.059, din care 6.906 indemnizati si 4.155 nu beneficiaza de acest ajutor financiar. Potrivit celor declarate de catre directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Satu Mare, Gheorghe Tilibasa, anul acesta vor avea loc cel mai probabil trei burse ale locurilor de munca, cea din urma nefiind inca stabilita. Este vorba despre Bursa generala a locurilor de munca care va avea loc in data de 24 aprilie, in incinta Casei de Cultura din Piata 25 Octombrie. A doua va fi organizata in 24 septembrie si este dedicata absolventilor de liceu si facultate. “A treia bursa pe care inca nu am programat-o si nu am anuntat-o la ANOFM va fi cel mai probabil in sprijinul cetatenilor de etnie rroma. La Bursa Generala contam pana in prezent pe 15 agenti economici, care vor pune la dispozitie cateva sute de locuri de munca”, a mentionat Gheorghe Tilibasa.
INFORMATIA ZILEI
11 membri PDL Lazuri şi-au dat demisia din partid
Vineri, prim-vicepreşedintele Organizaţiei locale Lazuri a PDL, Ioan Vida, împreună cu vicepreşedintele Vasile Buzdug şi alţi 9 membri, şi-a dat demisia din partid.
Cei 11 şi-au depus demisia la Organizaţia judeţeană Satu Mare unde aceasta a fost înregistrată cu numărul 97/19 martie 2010.
Prezentăm în continuare cererea de demisie la care a fost anexat un tabel nominal cu numele, funcţiile şi semnăturile demisionarilor.
Demisia celor 11 este are la bază 11 puncte
“Către Conducerea Judeţeană a PD-L Satu Mare
Subsemnatul Vida Ioan dmiciliat în com. Lazuri nr. 134, jud. Satu Mare, membru al PD-L de la înfiinţarea organizaţiei locale, mă adresez dumneavoastră conducerii PD-L judeaţan întrucât nu-l recunosc pe Oşan B. Sorin ca preşedinte al organizaţiei locale, deoarece la data de 06.10.2009 când a fost desemnat ca preşedinte interimar nu îndeplinea condiţiile cerute de Statutul PD-L (domiciliul sau reşedinţa sau loc de muncă în localitate Art. 18.Statutul PD-L) şi nici BP Local Lazuri tot din motive nestatutare (Art.138.(1)Statut PD-L).
Prin prezenta vă aduc la cunoştinţă că, începând din data de 19.03.2010 demisionez din PD-L pentru următoarele motive:
1. În organizaţia locală PD-L Lazuri Statutul PD-L este călcat în picioare, dominând Minciuna, Falsul, Neomenia şi Naţionalismul, la care nu doresc să fiu părtaş:
2. Neluarea în considerare a procesului verbal din septembrie 2009 semnat de 9 (nouă) membri statutari ai BPL Lazuri:
3. Schimbarea nestatutară (nu a fost convocat în scris conform Statutului PD-L) a preşedintelui dr. Kovacs Otto.
4. Numirea în funcţia de preşedinte al organizaţiei locale a lui Oşan B. Sorin care nu îndeplinea, nu îndeplineşte nici până în prezent prevederile Statutului (lipsă fişă de adeziune, vezi Carte de Identitate cu domiciliul în Lazuri din data de 09.11.2009), fapt din care rezultă că, toată activitatea organizaţiei PD-L locale, din septembrie 2009 este nestatutară şi fără valoare:
5. Excluderea nestatutară a celor 3 (trei) consilieri locali (Art.33 alin. 1, din Statutul PD-L). Tot pentru motivele mai sus amintite următoarele persoane sunt de acord cu încetarea activităţii în cadrul formaţiunii politice PD-L, motiv pentru care îşi depun demisia<”.
Anexa demisiilor conţine numele şi funcţiilor lor şi anume< “Buzdug Vasile (vicepreşedinte), Auban Dominic (secretar executiv), Bîlc Mirela (secretar executiv), Ilyes Adalbert (secretar executiv), Szücs Ioan Florian (secretar executiv), Filer Ivan (secretar executiv) şi Szeles Otto, Ilyes Vasile, Filer Francisc şi Filer Racz Katalin, membri.
Pe această filă se găseşte observaţia scrisă de mână şi semnată după înregistrarea demisiilor<
“Modul în care s-a procedat nu este statutar. Demisiile se depun personal. În consecinţă prezentul tabel este nul”.