CSM Satu Mare întâlneşte LMK BC Sepsi Sfântu Gheorghe în semifinalele Cupei României de Baschet Feminin, ediţia 2009-2010.
La sediul Federaţiei Române de Baschet a avut loc astăzi tragerea la sorţi a jocurilor turneului Final 4 al Cupei României.
Turneul se va desfăşura în 26 şi 27 martie, iar locul de disputare urmează a fi decis în 18 martie, în urma unei licitaţii la care vor participa formaţiile angrenate în ultima fază a competiţiei.
În prima zi sunt programate semifinalele competiţiei, iar a doua zi finala mică şi cea mare. Astfel în prima zi se vor desfăşura jocurile semifinale dintre: CS Municipal Satu Mare vs. LMK BC Sepsi Sfântu Gheorghe şi Municipal MCM Târgovişte vs. Olimpia Bucureşti.
Ordinea jocurilor din prima zi va fi stabilită în funcţie de atribuirea organizării turneului, stabilită de către echipele participante pentru ziua de joi 18 martie 2010.