În ultimii ani la noi în judeţ au apărut tot mai mulţi vânători. Dacă unii dintre ei au obţinut permise de vânătoare pentru a fi în pas cu moda vremii, ca să nu zicem din snobism sau teribilism, alţi oameni sunt pur şi simplu dedicaţi acestui sport. Vânătoarea nu este o simplă metodă de a ucide animale, de a împuşca orice găseşti în cale, regulile adevărate sunt bine stabilite, iar pasionaţii acestui sport ajută la menţinerea unui echilibru între specii. Discuţiile pro şi contra vânătorii sunt numeroase dar noi ne vom opri doar la a sublinia câteva aspecte, în urma unei ieşiri pe un fond de vânătoare cu Daniel Dragoş, responsabil vânătoare în cadrul Direcţiei Silvice Satu Mare.
În judeţul Satu Mare sunt 49 de fonduri de vânătoare, limitele fiind bine determinate. Dintre acestea 15 sunt administrate de Romsilva iar restul de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor din Satu Mare şi Asociaţia Vânătorilor din Carei.
Daniel Dragoş ne spune că dacă vrem să obţinem câteva fotografii trebuie să ieşim dimineaţa, perioada cea mai bună fiind în jurul orei 5 dimineaţa.
Stabilim data, ne trezim la 4 dimineaţa şi ajungem la pădurea de lângă Dorolţ, ne îndreptăm pe drumul de dale spre Someş. Era o dimineaţă însorită dar din cauza ploii din noaptea precedentă, solul era acoperit de o ceaţă deasă iar vegetaţia umedă. Drumul şerpuieşte între pădure şi culturi de porumb, grâu, ovăz şi parcele de lucernă. Din cauza ploilor din ultima perioadă, vegetaţia este foarte înaltă şi deasă în pădure. Să nu mai vorbim de ţânţari, care roiesc în jurul nostru disperaţi după o picătură de sânge. Daniel Dragoş refuză să ne ducă în pădure, spunând că avem mici şanse de a vedea vreun animal din cauza vegetaţiei.
Continuăm să mergem încet pe drumul de dale, timp în care Daniel ne dezvăluie că unul din visele lui este să ajungă din nou în Africa de Sud. A avut o experienţă plăcută acolo, la vânătoare de antilope. Ne uităm puţin miraţi la el şi ne explică faptul că africanii au găsit o metodă foarte eficientă de a combina vânătoarea cu hrănirea localnicilor. Toate animalele împuşcate de străini sunt date localnicilor şi în plus, vânătorii plătesc bani grei. Să nu vă speriaţi, vânătoarea nu se face în rezervaţii naturale, ci în ferme ce se întind pe zeci de mii de hectare. Regulile sunt foarte stricte. După ce intră în detalii, parcă ne-am dori să facem un reportaj de acolo. Dar…
Ceartă între un căprior şi un fazan
„Furaţi” de poveştile lui Daniel ne apropiem de dig. Din când în când acesta ne oprea, spunând că la câţiva metri de noi este un frumos exemplar de fazan. Ne mijeam şi noi ochii în zare, încercând să scrutăm pâcla deasă de la sol, dar nu vedeam prea multe. Ochii profesionişti al lui Daniel, pătrundeau prin ceaţă şi vedeau orice mişcare. Ne mai anunţa uneori că tocmai a trecut un iepure. În gândul nostru ne spuneam că „şi pe acesta l-am ratat”. Eram tăcuţi, îl ascultam pe Daniel şi totodată întrebându-ne dacă vom vedea ceva. La un moment dat dincolo de canal ne depăşeşte un mistreţ uriaş. Nu e poveste vânătorească, Daniel Dragoş ne spune că am avut un noroc foarte mare, fiind o piesă adevărată. Era un vier solitar. Noi nici n-a apucat să pornim aparatul că mistreţul a şi dispărut în vegetaţie. Parcă a fost o fantasmă, păcat, am fi vrut să-i facem o poză. Daniel ne consolează, ne trimite el o poză de la vânătoare de mistreţi.
Porcii mistreţi sunt printre animalele cele mai deştepte, sunt greu de vânat.
Cu gândul la mistreţul solitar ce a trecut pe lângă noi şi filmul Hanibal, Daniel ne linişteşte şi ne spune că aceştia nu atacă omul, în schimb, cei răniţi sunt foarte periculoşi. Imediat ne trezim din somn şi timpul parcă are o altă dimensiune. Câteva ore s-au scurs într-o clipă.
Noi spunem că am ieşit la vânătoare, dar de fapt am ieşit fără arme. Vrem doar să vedem natura, nu ştim dacă am fi în stare să asistăm la împuşcarea unui animal.
„Pentru mine este o plăcere să ies şi fără puşcă. Nu de fiecare dată împuşc. Un vânător adevărat este cel care vede 50 de piese până alege una pe care să o împuşte. Vânătoarea este şi un mijloc de selecţie, nu se împuşcă niciodată animalele perfecte, doar cele cu probleme care nu e bine să intre în reproducţie. Prima regulă înainte să tragi este să-l identifici foarte bine, aici intervine ochiul profesionistului. Sunt mii de reguli, de exemplu nu tragi niciodată în scroafa care conduce o turmă de mistreţi. Ea este cea experimentată, conduce grupa. Nu degeaba vânătoarea a fost apanajul nobililor, vânătoarea este esenţa evoluţiei”, ne explică însoţitorul nostru.
Am ajuns pe dig, căutăm un animal să facem poze. Avem noroc, vântul bate din faţa noastră, astfel că animalele nu ne simt mirosul. Altfel ar dispărea. Facem câţiva metri şi auzim un „cârâit”. Altul îi răspunde. „Discuţia” continuă minute în şir. Daniel ne şopteşte că un căprior se ceartă cu un fazan. Noi nu ştim dacă să-l credem sau nu. Oare glumeşte? În depărtare vedem, cu greu, un căprior care încearcă să treacă digul şi se „ceartă” cu un fazan ce-i stă în cale. Foarte frumos spectacolul. Vorbim în şoaptă şi grăbim pasul pentru a ajunge cât mai repede la „taifas”.
Ne-am dori să fim invizibili, dar tot rămânem în urmă fascinaţi de peisajul care ne înconjoară. Iarba umedă, cu picături de rouă, străluceau în razele soarelui abia răsărit. Pânzele de păianjen întinse între plante, ne-au făcut să ne oprim că să imortalizăm soarele roşiatic prin ele. Ceaţa se ridică încet de pe lanurile cultivate, iar sunetele pădurii erau din ce în ce mai numeroase. Natura a început o nouă zi, totul renaşte în jurul nostru. Înconjuraţi de atâtea minunăţii realizăm că a meritat trezirea.
Cel mai mare risc pentru un vânător este să fie împuşcat
Un vânător trebuie să aibă un psihic bun, un fizic bun, obligatoriu o vedere foarte bună, răbdare şi trebuie să fie un om echilibrat. Sunt de condamnat într-adevăr cei care ies şi împuşcă tot ce le iese în cale. Nu ştim cum este în alte fonduri, dar primim asigurări că astfel de lucruri nu sunt permise în fondurile Romsilva. Aici se iese la vânătore doar cu pădurarul, care dă ok-ul pentru fiecare vânat.
Facem profilul vânătorilor şi ajungem la concluzia că nu ucid oameni, sunt câteva excepţii, acei teribilişti, un pasionat de vânătoare nu va folosi niciodată arma în alt scop. Printre probleme actuale se află chiar acei „vânători de duminică”, cărora nu le este permis în fondurile Romsilva. Se grozăvesc prin păduri cu puştile, distrug tot ce apucă. Se cred atotputernici cu o armă în mână.
Credeam că acest sport este unul destul de periculos, Daniel ne spune doar atât: „Cel mai mare risc este să fii împuşcat de alt vânător”. Chiar aşa e. Rar se întâmplă ca animalele să atace oamenii, însă şi atunci o fac pentru a se apăra.
Nu putem să nu abordăm şi subiectul poveştilor vânătoreşti, aproape fiecare vânător lăudându-se că a trecut prin situaţii limită, şi a scăpat ca prin urechile acului. Sunt totuşi câteva adevărate. O fi şi pornirea aceasta spre exagerare una din frumuseţile vânătorii.
Te costă 2.500 de euro să devii vânător
Vânătoare este un sport pentru oameni cu bani. Te costă aproximativ 2.500 de euro să te faci vânător, avizele, armele, iar pe urmă depinde de cât vânezi. Echipamentul trebuie să fie unul adecvat. La păsări de exemplu sunt permise alicele, pe când la animale mari nu ai voie decât cu proiectile unice.
Taxa pentru vânat este de 25 de euro/zi, la care se mai adaugă preţul vânatului, 10 euro fazanul. La mistreţ taxa este 150 de euro, plus animalul, care începe de la 100 de euro şi depăşeşte 1.000, în funcţie de trofeu. La noi se vânează fazan, raţă, gâscă, prepeliţă, iepure, vulpe, lup, mistreţ, căprior, cerb sau capră. Însă nu se împuşcă în neştire. Anual se fac evaluări cu animalele şi se stabilesc cotele, numărul maxim de animale ce poate fi vânat. Avem un fond bun, peste media pe ţară, ne asigură Daniel Dragoş. Fondul poate fi distrus numai prin braconaj, vânătoarea asigură menţinerea unui echilibru între animale. Efectivele cu animalele din judeţ, realizate de Direcţia Silvică sunt: cerb – 140 buc., căprior – 865 buc., mistreţ – 504 buc., iepure – 6333 buc., fazan – 4854 buc.
În judeţ anual vin sute de străini la vânătoare, concluzia generală fiind că sunt mult mai disciplinaţi decât vânătorii noştri.