PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primăria declară război vandalilor

Deranjat de faptul că în ultima vreme au avut loc mai multe acte de vandalism pe raza municipiului, primarul Dorel Coica a ţinut să-i avertizeze astăzi pe autori că vor fi depistaţi şi vor plăti pentru faptele lor.

Potrivit primarului, din Grădina Romei au fost furate 8 coşuri metalice şi 12 coşuri din plastic au fost vandalizate (arse, aruncate în lac, rupte). În Parcul UFO 8 corpuri sferice au fost distruse, iar în Piaţa 25 Octombrie au fost furate trei reflectoare la steaguri.

 

Primarul le-a transmis un avertisment autorilor că vor fi prinşi şi vor suporta cheltuielile pentru înlocuirea obiectelor.

În încheiere, edilul şef a ţinut să mulţumească reprezentanţilor partidelor politice pentru faptul că şi-au retras materialele electorale de pe domeniul public, admiţând faptul că au mai rămas câteva panouri, însă în cazuri izolate. Materialele rămase, foarte puţine la număr, vor fi îndepărtate de Primărie.