PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Probleme mari la Tribunal, din cauza lipsei fondurilor

Conducerea Tribunalului Satu Mare

Conducerea Tribunalului Satu Mare

Tribunalul Satu Mare are datorii de peste 1,7 milioane lei către firma care a început lucrările de modernizare a clădirii, la furnizorul de gaze naturale şi avocaţii din oficiu. Președinta Tribunalului, Rodica Grosoș Maxim, președința Secției a II-a Civilă, Adriana Vîlcu și judecătorul Remus Nemeș de la Secția Penală au prezentat astăzi bilanţul pe 2012, rezultând că pe linie financiară situaţia nu este tocmai una mulţumitoare.

Conform bilanţului prezentat, în 2012 instanţele judecătoreşti din judeţ au avut de soluţionat un număr de 56.004 cauze, din care 16.601 erau pe stoc la finalul anului anterior, şi 39.403 dosare nou intrate. Comparativ cu anul precedent, creşterea a fost de 9,62%.

Preşedintele Tribunalului, judecătorul Rodica Grosoş Maxim, a declarat că situaţia este mai mult jalnică a instituţiei în ceea ce priveşte partea financiară, fiind mai multe restanţe de plătit iar bugetul pentru noul an a fost anunţat cu 25% mai mic.

Situaţia este mai mult jalnică, cu excepţia salariilor, se taie, se taie, se taie. La bunuri şi servicii avem cu 25% mai puţin. Am primit somaţie că dacă până în 31 ianuarie nu plătim gazul, ne închid. Avem datorii şi la avocaţii din oficiu, cam peste tot”, a declarat preşedintele Tribunalului. Cea mai mare datorie, de 1,7 milioane de lei, a rămas de achitat societăţii care a început reabilitarea completă a Palatului de Justiţie, firmă care a redus foarte mult ritmul de lucru. În martie 2013 lucrarea trebuia să fie finalizată, dar nici măcar ce trebuia să fie făcut în martie anul trecut nu este gata, din cauza neplăţii. „Dacă pe fila de buget de anul acesta nu vom avea sume, vor trebui să închidă şantierul. E păcat pentru că chiar s-ar putea prăbuşi anumite părţi“, a declarat Rodica Grosoş Maxim. Din totalul contractului de reabilitare, ce are o valoare totală de 40 milioane lei s-au efectuat lucrări de 6,9 milioane şi s-au făcut plăţi în valoare de 4,8 milioane. Preşedinta Tribunalului a precizat că la nivel naţional s-a făcut o prioritizare a investiţiilor şi au primit promisiunea că Tribunalul Satu Mare “este prioritatea priorităţilor” întrucât modernizarea se efectuează sub exploatare.

 

Judecătoria Negreşti Oaş, în pericol de a fi desfiinţată

Un alt punct sensibil este cel privitor la Judecătoria din Negreşti Oaş, care ar putea fi desfiinţată în urma impunerii unor norme minime de dosare pe an, conducerea Tribunalului Satu Mare nefiind de acord cu acest lucru. “Se pune problema ca Judecătoria Negreşti-Oaş să fie desfiinţată. Se pune problema desfiinţării celor cu sub 3.000 de dosare. Am făcut demersuri, am trimis date statistice. Vom cere şi sprijinul parlamentarilor sătmăreni în momentul în care se va pune la modul serios problema desfiinţării”, a declarat Rodica Grosoş Maxim. Potrivit acesteia, Judecătoria Negreşti Oaş are un specific aparte, cu probleme dificile, urmând să rămână din acest an cu doar doi judecători, după ce unul se pensionează. Conform bilanţului, în 2012 Judecătoria Negreşti Oaş a avut 2574 de cauze civile şi comerciale, din care s-au soluţionat 1821 şi 232 cauze penale pe rol, din care s-au soluţionat 153.

Exit mobile version