PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Consilierii UDMR propun număr scurt de apel și localizare GPS pentru Poliția Locală

 „Siguranța publică putem îmbunătăți prin introducerea serviciilor noi insă fără costuri semnificative” – a declarat consilierul local din partea UDMR Csaba Maskulik, la registratura Primăriei fiind depusă din ianuarie o propunere a grupului în acest sens. 

butka gergely, masculic csaba

Consilieri UDMR

 „Stând de vorbă cu cetățeni am întrebat și pe baza răspunsurilor pot declara că foarte mulți locuitori nu cunosc numărul de telefon a Poliției Locale (0261/727020) iar in cazul în care, de exemplu, ni se fură telefonul în centru, nici nu putem anunța rapid serviciul. Pentru a îmbunătăți accesul locuitorilor la aceste servicii, am propus închirierea unui număr scurt de apel, similar societăților de taxi sau altor servicii comunitare, să fie 0261-999, aceasta fiind foarte ușor memorabil pentru oricine” – ne-a detaliat consilierul local Gergely Butka. Costurile de închiriere sunt cca 160 de euro pe lună, deci nu ar încărca semnificativ bugetul Primăriei Municipiului, însă ar da posibilitatea mai multor locuitori să apeleze ușor serviciul Poliției Locale.

 Un alt punct al propunerii trimise vizează echiparea mașinilor, scuterelor și chiar agenților Poliției Locale cu sisteme de localizare prin GPS. Consilierii UDMR ne-au exemplificat utilitatea acestei tehnologii: „astfel, pe numărul 999 sosește apelul de la un locuitor ca in fața blocului este un scandal, să zicem. Dispeceratul localizează din sistemul GPS agentul cel mai apropiat și îl poate trimite mult mai rapid, reduce timpul de reacție, astfel se va îmbunătăți siguranța publică”. Un alt avantaj al sistemelor GPS din ce în ce mai populare este faptul că va fi posibilă urmărirea și analiza traseelor agenților, se poate calcula foarte precis consumul autovehiculelor, astfel se poate realiza și o economie de costuri la această instituție. Aceste sisteme sunt din ce în ce mai accesibile, prețurile echipamentelor și a serviciilor sunt în scădere.

 „Scopul nostru principal este eficientizarea serviciilor și implicit, ridicarea nivelului de siguranță publică prin metode și tehnologii accesibile. Această propunere am depus la registratura Primăriei Municipiului și am trimis Poliției Locale sperând să le considere oportune și să le implementeze. Până atunci recomandăm populației să folosească serviciile publice, pe numărul actual, fiindcă această instituție este destinată locuitorilor municipiului” – au declarat consilierii UDMR, ambii fiind membri în Comisia de Servicii Publice al Consiliului Local Satu Mare.

 

Exit mobile version