Acest proiect este iniţiat în cadrul campaniei “Jandarmii sunt oamenii de lângă tine“, campanie iniţiată de Jandarmeria Română, prin intermediul structurilor teritoriale.
Astăzi, jandarmii sătmăreni s-au întâlnit cu elevii clasei a III-a, îndrumaţi de învăţătoarea Rodica Corondan i-au instruit cu privire la formele violenţei, cauzele generatoare ale acesteia şi efectele pe termen scurt, mediu şi lung ale violenţei asupra personalităţii copilului.
Jandarmii au dorit să-i sensibilizeze pe elevi cu privire la respectarea normelor de conduită şi a legii atât pe timpul cât sunt la şcoală cât şi în timpul lor liber, acasă sau pe stradă.
După prezentarea aspectelor teoretice, oamenii legii au urmărit atragerea audienţei spre dialog şi expunerea propriei păreri cu privire la violenţă şi la modul în care trebuie să acţioneze în caz de violenţă. Elevilor le-au fost prezentate diferite aspecte referitoare la modul în care trebuie să stea departe de fenomenul violenţei, iar dacă sunt martori sau chiar sunt implicaţi în violenţă, cum trebuie să acţioneze imediat.
Un aspect esenţial al acestei acţiuni a fost conştientizarea elevilor cu privire la faptul că a fi violent nu înseamnă a fi puternic.
Elevii au fost receptivi la mesajele transmise, iar drept recompensă jandarmii le-au oferit baloane inscripţionate cu mesajul acţiunii: Violenţa nu te face mai puternic!