PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Noua conducere AJOFM Satu Mare a fost instalată oficial

Simona Derşidan, Marcel Maruşca

Noua conducere a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Satu Mare a fost instalată oficial în funcţie, astăzi, de către subprefectul Cristian Sasu, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a vicepreşedintelui Mircea Govor, a viceprimarului Radu Roca şi a angajaţilor instituţiei.

Subprefectul Cristian Sasu a dat citire ordinelor semnate de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Cristiana Barbu, prin care, începând cu 15 februarie 2013, Marcel Septimiu Maruşca a fost numit director executiv, iar Simona Derşidan director executiv adjunct.

Sasu a transmis noii conduceri că sunt mari aşteptări de la aceasta şi s-a declarat convins că noii directori vor face faţă cu brio provocărilor.

Preşedintele Adrian Ştef a declarat că se poate îmbunătăţi foarte mult managementul instituţiei, el arătând că nu sunt atât de importante datele cu privire la numărul şomerilor existenţi, ci mai utilă ar fi o statistică a persoanelor care şi-au găsit locuri de muncă prin AJOFM. Acesta a adăugat că instituţia trebuie să aibă o legătură foarte bună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, deoarece este o lipsă de meseriaşi pe piaţa forţei de muncă.

La rândul său, Mircea Govor le-a spus angajaţilor că oamenii trebuie trataţi cum se cuvine, precizând că la modul real există mai multe persoane fără locuri de muncă decât cele din evidenţele instituţiei, şi trebuie făcut ceva în acest sens.

Viceprimarul Radu Roca a propus ca Primăria şi AJOFM să pună bazele unui parteneriat constructiv, prin care romii de pe str. Ostrovului şi cei din Sătmărel să urmeze programe speciale prin care să-şi găsească locuri de muncă.

Noul director, Marcel Maruşca, a apreciat că a găsit o echipă de profesionişti, noua conducere AJOFM Satu Mare urmând să continue „proiectele bune” ale vechii conduceri, dar şi să se implice mai mult în găsirea de locuri de muncă pentru tinerii absolvenţi de liceu sau a celor cu studii superioare.

Maruşca a mai afirmat că doreşte demararea unor consultări cu reprezentanţii firmelor pentru a vedea care sunt meseriile căutate, urmând ca şomerii să fie instruiţi  în aceste domenii.

Conform datelor statistice, la 31 ianuarie 2013 rata şomajului era de 5,25%, fiind 8009 şomeri, din  care 2.484 în plată. La data de 18 februarie la nivel de judeţ erau 189 de locuri de muncă.

Fostul director Gheorghe Tilibaşa, membru PDL, a trecut pe o funcţie de execuţie, la compartimentul de control, iar fostul director adjunct Veronica Variu ocupă funcţia de şef serviciu la autoritatea locală.

instalarea conducerii AJOFM