Filiala județeană a PSD Satu Mare este executată silit de către E.On Gaz, preşedintele Valer Marian, susţinând că este vorba despre o acţiune ilegală pentru o datorie la distribuitorul de gaze naturale deoarece sunt invocate facturi din anul 2009, când sediul partidului era deconectat de la reţea.
Valer Marian a declarat astăzi într-o conferinţă de presă, că în 13 decembrie 2012 a primit o somaţie de la un executor, prin care trebuia să plătească 24.000 de lei, din care 11.000 reprezintă plata unor facturi de gaz din perioada anului 2009, 11.000 plata unor penalizări de întârziere şi 2.000 onorariul executorului. Facturile ar fi fost pentru încălzirea sediului de pe str. Ştefan cel Mare nr.1.
“Somaţia era întemeiată pe o hotărâre judecătorească prin care s-a admis o cerere de ordonanţă preşedinţială a E-On Gaz privind plata facturilor de 11.000 de lei. În acest caz filiala judeţeană a PSD nu a fost citată iar hotărârea este nelegală şi netemeinică pentru că acest spaţiu nu mai este racordat la gaz din 2008. Totuşi ei au făcut facturi în orb, n-au fost plătite, au acţionat în justiţie şi au obţinut acea hotărâre cu mare uşurinţă, fiindcă judecătorul n-a catadicsit să citeze şi partea pârâtă”, a declarat senatorul.
Liderul social democrat a anunţat că va face toate demersurile legale pentru anularea hotărârii judecătoreşti şi a executării, şi chiar plângeri penale, cu atât mai mult cu cât a intervenit şi prescripţia în acest caz.
“Este un caz evident de furt sau de escrocherie şi vom face toate demersurile necesare atât pentru anularea tuturor hotărârilor judecătoreşti cât şi pentru efectuarea de cercetări penale. Mai mult hotărârea respectivă a fost pronunţată în data de 4 noiembrie 2009 şi a rămas definitivă şi irevocabilă în data de 29 noiembrie 2009. Conform legii civile în materie, termenul de prescripţie în România este de trei ani, deci s-au împlinit în 29 noiembrie 2012. Acest executor înregistrează cererea de executare în data de 12 decembrie 2012, deci după două săptămâni de la termenul prescripţiei“, a adăugat senatorul.
Liderul PSD s-a arătat nemulţumit de faptul că în ultima perioadă au crescut foarte mult preţurile la utilităţi, populaţia fiind afectată.
Senatorul a mai cerut conducerii Consiliului Judeţean să verifice modul în care se facturează gazul în Palatul Administrativ, după ce pentru cabinetul Senatorial i-a fost emisă o factură de 1.200 de lei pentru încălzire, în condiţiile în care era o căldură excesivă.