PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ucrainenii vor dezvoltarea comună a terenurilor agricole din zona transfrontalieră

delegatie Ucraina

delegatie Ucraina

Instituția Prefectului și Consiliul Județean Satu Mare au primit în această dimineață o delegație din Ucraina, regiunea Transcarpatia, pentru a identifica modalități de implementare în zona transfrontalieră a unor proiecte din domeniul agriculturii.

 La întâlnire au participat directorul de cancelarie al Instituției Prefectului, Sorin Martin Vereș, directorul de cabinet al președintelui Consiliului Județean, Cristian Zaha, consilierul din cadrul Camerei Agricole, Bela Scholtz, iar din delegația ucraineană: Matsola Victor, directorul Direcției Muncii și Protecției Sociale a Populatței din cadrul Administrației de stat a regiunii Transcarpatia, Terelea Victor, adjunctul sefului Direcției de Dezvoltare Agricolă, Papp Vasyl, adjunctul șefului Direcției de economie, Kurciumelea Uliana, șeful departamentului relațiilor economice externe.

Potrivit consilierului Camerei Agricole, Bela Scholtz, această primă întâlnire cu delegația din Ucraina are scopul de a dezvolta relații de colaborare în administrația publică din județul Satu Mare și cea din Ucraina, în primul rând pe domeniul agricol și agroalimentar.

Adjunctul șefului Direcției de Dezvoltare Agricolă, Victor Terelea, a declarat că administrația din Satu Mare este invitată să facă parte din forumul de dezvoltare a regiunilor teritorial agricole, din zona transfrontalieră.

”Avem două scopuri, primul este de a prezenta dezvoltarea zonelor rurale din zona transfrontalieră, în cadrul unui proiect pe care îl derulăm, să avem o discuție cu colegii noștri din județul Satu Mare, să vedem ce avem în comun și cum putem colabora pe viitor. Un al doilea scop  este cel de a înființa un forum al dezvoltării regiunilor teritorial agricole din zona transfrontalieră. Pentru a înființa acest forum invităm și reprezentanții județului Satu Mare pentru a ne fi parteneri. În cadrul acestui forum, din România mai este invitat și județul Maramureș”, a declarat Terelea Victor.

Exit mobile version