PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un membru PNL Satu Mare a încercat să candideze în echipa lui Antonescu, fiind huiduit din sală

Un tânăr care s-a prezentat ca membru al filialei Satu Mare şi avocat în Baroul Bucureşti, fără însă a se şi legitima, a luat cuvântul sâmbătă, la Congresul PNL, solicitând să fie votat pentru funcţia de vicepreşedinte, delegaţii răspunzându-i, însă, cu huiduieli. 

Crin Antonescu

Tânărul a urcat pe scenă în cadrul sesiunii de luări de cuvânt privind moţiunea asumată de Crin Antonescu şi candidaţii propuşi de acesta la conducerea partidului, deşi nu se afla pe lista de vorbitori. Preşedintele de şedinţă, Mircea Ionescu Quintus, i-a solicitat să se legitimeze, acesta evitând să facă acest lucru.
“Daţi-mi voie să vă legitimez, cu sisteme din astea în PNL nu izbutiţi! Veniţi să ştiu cine sunteţi”, i s-a adresat Quintus.
“Am dorit să mă înscriu la cuvânt. Fac parte organizaţia Satu Mare, iar numele meu e Grosaru Gabriel Andi”, a răspus tânărul.

Quintus a informat sala că ştie despre ce este vorba şi că acest tânăr doreşte să candideze la funcţia de vicepreşedinte al partidului şi a cerut aprobarea delegaţilor pentru a i se da cuvântul. În urma solcitării lui Quintus, tânărului i s-au acordat trei minute.
“Cer să mi se dea voie să iau cuvântul în faţa Congresului.Vă solicit, având în vedere că sunt liberal, să-mi acordaţi dreptul la cuvânt. Dorinţa mea e de a mă alătura echipei prezentate mai devreme de preşedintele Crin Antonescu, din care consider că voi putea să fac faţă cu mândrie în următorii patru ani”, a spus Grosaru.
El a arătat că este un tânăr avocat în Baroul Bucureşti, care în ultimii opt ani şi-a desfăşurat activitatea în interesul PNL. “În acest sens, eu mă consider demn şi doresc să am votul dumneavoastră universal pentru a mă alătura echipei prezentate de Crin Antonescu, din care consider că pot să fac faţă cu mândrie în următorii patru ani”, a adăugat Grosaru.
“Am auzit ce doriţi, vă rog să luaţi loc. Dacă sunteţi într-adevăr jurist, ar trebui să cunoaşteţi Statutul partidului”, a spus Quintus. El l-a ironizat pe tânăr când acesta a afirmat că Statutul PNL “pe 2013” ar urma să fie votat, spunându-i: “Sunteţi departe”.
“Aaaa…Sunteţi departe, vă rog aşezaţi-vă în sală”, i-a spus Quintus, moment în care delegaţii l-au huiduit pe tânăr. “Du-te, dom’ne, în sală. Ce vreţi, să intervin cu forţa? Ce fel de avocat sunteţi? Doamne iartă-mă! Trebuia să fie aşa ceva!”, a mai spus Quintus, după care tânărul s-a conformat şi a părăsit scena.

Sursa: Mediafax/Money.ro