PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Valentin Breban, exclus din PDL. Primarii racolaţi de PNL, destituiți de la șefia organizațiilor locale

Valentin Breban

Noul secretar general al PDL Satu Mare, Sorin Ghilea, a anunţat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă excluderea din partid a fostului prim-vicepreşedinte Valentin Breban deoarece racola membri de partid pentru PSD. Totodată, acesta a anunţat că primarii racolaţi de PNL Satu Mare au fost destituiţi din funcţiile de preşedinţi ai filialelor comunale.

“Organizaţia judeţeană PDL Satu Mare a luat măsura destituirii din funcţia de preşedinte al organizaţiei locale a celor patru primari, ei fiind şi preşedinţii filialelor comunelor pe care le reprezintă, şi a numit o comisie formată din membri BPJ care se va ocupa de alegeri, de discuţii, în vedere numirii deocamdată unui alt preşedinte interimar şi de relaţia cu nucleul de bază şi cu toţi membrii de partid a acelor organizaţii locale”, a declarat Sorin Ghilea.

Amintim că primarii comunelor Homoroade –  Ardelean Simion, Santău – Rotaru Marinel, Pişcolt – Varga Cosmin şi Bixad – Tătar Ioan, au participat la o conferinţă de presă la sediul PNL în care s-a anunţat că sprijină USL în schimbul unor finanţări.

Totodată, Ghilea a mai anunţat că Valentin Breban a fost exclus din PDL, fiind în momentul de faţă la PSD, de unde încearcă să racoleze membri PDL. Înainte de campania pentru parlamentare acesta a muncit pentru un alt partid, dar în cele din urmă a ajuns la PSD.

„Încearcă racolarea de membri, ceea ce a făcut în campanie pentru alt partid, dar de data aceasta a făcut pentru PSD”, a precizat secretarul general.