PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

CSM Satu Mare bate pe Sepsi Sfântu Gheorghe și termină pe III sezonul regulat

CSM Satu Mare, Shanika Freeman

CSM Satu Mare, Shanika Freeman

CSM Satu Mare reușește o victorie importantă în ultimul meci din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet feminin, învingând pe ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, reușind astfel să termine pe locul III, scor final 74-68 (10-16, 22-16, 18-13, 24-23).

Jucătoarele antrenate de Dan Fleșeriu câștigă mingea de început, însă nu reușesc să marcheze, de altfel primele minute ale partidei sunt caracterizate de ratări exasperante. Primul punct al partidei a fost marcat de Annemarie Părău, care transformă o aruncare liberă.

Cu un joc echilibrat și profitând de ratările incredibile ale sătmărencelor, oaspetele reușesc să se impună în primul sfert cu 16-10. În actul secund, elevele antrenate de Dan Fleșeriu intră în joc mult mai hotărâte, reușind să egaleze până la finalul primei reprize.

În primele minute ale sfertului trei, jocul este controlat în totalitate de CSM Satu Mare, care nu le dau oaspeților nicio șansă să înscrie. Primele puncte sunt marcate de adversare doar în minutul șase al sfertului, însă urmează o nouă perioadă cu multe ratări pentru CSM, astfel că jucătoarele din Sfântu Gheorghe revin în meci.

Din păcate, pe ultimele minute de joc, Annemarie Părău se accidentează, fiind înlocuită de Flori Ardeleanu. Cu toate că adversarele nu cedează ușor, sătmărencele gestionează bine finalul, reușind să se impună la finalul partidei și să își adjudece astfel locul III, în sezonul regulat. CSM Satu Mare va întâlni în play off pe CSBT Alexandria, o echipă incomodă, care a reușit să ne învingă, în debutul returului.

Hajnalka Szlimak a făcut miercuri seară în sala LPS, cel mai bun joc de când este la CSM, punctând în momente cheie ale meciului, terminând partida cu cele mai multe puncte marcate, 19 p. Un meci foarte bun au făcut și americancele Khadijah Whittington cu 17 p (12 recuperări) și Shanika Freeman 15 p (10 recuperări), ambele încheind partida în double-double.  Au mai înscris Annemarie Părău 15 p, Utahya Drye 4 p, Rada Giurgiu 3 p și Florentina Ardeleanu 1 p.

Antrenorul CSM Satu Mare, Dan Fleșeriu, și-a exprimat bucuria față de faptul că echipa sa a reușit să învingă în ultimul meci și să termine astfel sezonul pe locul III, precizând că a fost foarte greu, având în vedere că 10 echipe s-au bătut pentru un loc în play off.

”A fost infernal de greu să se monteze fetele și să marcheze. Sfântu Gheorghe face o apărare bună, iar noi am ratat incredibil de mult la începutul meciului. Ar fi trebuit să nu o folosesc pe Whittington, iar Freeman nu s-a antrenat toată săptămâna, amândouă fiind accidentate, dar nu am putut să le țin pe bancă, din păcate. Mă bucur foarte mult de Szlimak, care a făcut un meci așa cum îl așteptam de la începutul anului. De asemenea, Anne a condus astăzi mai inteligent echipa până în momentul când s-a accidentat. Din păcate, accidentarea pare să fie destul de gravă”, a declarat Fleșeriu.

 

Exit mobile version