PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Doi copii au fost răniţi în accidente rutiere

accident

accident

Doi copii, de 7 şi 10 ani, au fost victime ale unor accidente de circulaţie produse ieri în municipiul Satu Mare.

Primul dintre evenimentele rutiere s-a petrecut la puţin timp după ora 11.00, o fetiţă de 10 ani, lăsată nesupravegheată, a traversat strada prin loc nepermis, pe B-dul Lucian Blaga din municipiu şi a fost accidentată de autoturismul condus de Călin O., de 41 de ani. Fetiţă a fost rănită grav în urma impactului şi a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale.

După câteva minute un alt eveniment rutier, în urma căruia a fost rănit tot un copil, a fost sesizat Poliţiei. În acest caz şoferul, Ioan M., de 70 de ani, consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan şi nu s-a asigurat corespunzător la ieşirea din parcare, accidentând un băieţel de 10 ani. Din fericire copilul a suferit leziuni uşoare, însă etilotestul a indicat în cazul conducătorului auto o concentraţie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a procedat şi la recoltarea de probe biologice pentru stabilirea îmbibaţiei de alcool din sânge, ancheta continuând în acest caz.

Exit mobile version