Preşedintele PSD Satu Mare, senatorul Valer Marian, cel care i-a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui Victor Ponta, exprimându-şi public nemulţumirile faţă de anumite aspecte, a avut o întâlnire cu conducerea naţională a partidului, clarificând anumite divergenţe.
Acesta a spus astăzi, într-o conferinţă de presă că a avut o întâlnire cu conducerea partidului, a fost o discuţie constructivă, fiind convins că lucrurile merg spre normal.
„Am avut o întrevedere cu conducerea naţională a partidului, lunea trecută. A fost o discuţie în termeni calmi şi, zic eu, constructivi. (..) Eu cred că lucrurile merg spre normal”, a declarat Valer Marian.
Liderul PSD a precizat că preşedintele PNL Satu Mare, deputatul Ovidiu Silaghi poate confirma că a avut loc această întrevedere, liberalul asistând la despărţirea sa de secretarul general Liviu Dragnea şi liderul de grup Ilie Sîrbu. La întâlnire nu a participat preşedintele PSD Victor Ponta, având un program încărcat.
Amintim că Valer Marian a transmis preşedintelui PSD Victor Ponta o scrisoare deschisă în care îşi exprima dezacordul faţă de unele decizii luate la nivel naţional.