Primarul Municipiului Satu Mare , preşedinte al Organizaţiei Municipale a PSD Satu Mare, Dorel Coica, s-a întâlnit luni la Bucureşti cu Premierul României, Victor Ponta, Viceprim-ministrul şi Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, Ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan -Coman Şova, Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, Ecaterina Andronescu fostul Ministru al Educaţiei şi Cercetării, Europarlamentarul PSD Corina Creţu şi Primarul Municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, ocazie cu care s-au discutat proiecte importante de dezvoltare a municipiului Satu Mare.
Primarul Municipiului, Dl. Dorel Coica a fost asigurat de către toţi miniştrii P.S.D. că municipiul Satu Mare va fi în atenţia lor căutând să rezolve mai multe probleme cu care acesta se confruntă.
Primarul se va deplasa la începutul săptămânii viitoare la Bucureşti pentru a prezenta noi proiecte pe care doreşte să le implementeze la nivelul municipiului Satu Mare.
Totodată primarul Dorel Coica s-a declarat foarte mulţumit de calitatea discuţiilor purtate cu miniştrii şi cu Premierul Victor Ponta şi este optimist în realizarea proiectelor existente pe agenda Primăriei dar şi pentru viitoarele proiectele pe care şi le-a propus.
Sursa: Biroul de presă al Primăriei Satu Mare