Campania de prevenire a violenţei “Nu lăsa violenţa să te transforme în infractor!”, iniţiată la nivelul Poliţiei Române, este programată a se desfăşura până la sfârşitul lunii martie. Acţiunile poliţiştilor sunt cu atât mai pertinente în aceste zile, întrucât Inspectoratul Şcolar Judeţean a demarat, ca în fiecare din ultimii 6 ani, propria campanie antiviolenţă în şcoli.
O acţiune comună poliţie-şcoală s-a desfăşurat miercuri, 13 martie a.c., la Liceul Teologic Ortodox Nicolae Steinhardt, din Satu Mare.
Cei 92 de elevi prezenţi la întâlnirile cu poliţiştii au vizionat filmul educativ Cheia e la tine!, film în care mari campioni cum sunt Lucian Bute sau Andreea Răducanu îi îndeamnă pe tineri să facă alegeri corecte în viaţă şi să performeze în domeniile care li se potrivesc. În paralel tineri aflaţi în penitenciare vorbesc despre experinţele care i-au condus pe calea infracţionalităţii şi cauzele care au stat la baza alegerilor greşite pe care le-au făcut la un moment dat: lipsa educaţiei, chiulul, dorinţa de a avea bani pentru distracţii sau de a se integra în grupuri mai deosebite, cum sunt cele în care se consumă droguri şi alcool, dar şi despre consecinţele pe care le-au avut aceste fapte.
Elevii, impresionaţi de filmul urmărit, au discutat apoi cu cei care au organizat întâlnirile, inspectorul de poliţie Hrihorişan Felicia din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Satu Mare şi consilierul şcolar Macarie Simona, despre consecinţele actelor violente şi despre principalele infracţiuni care implică violenţa: tâlhăria, lovirea, vătămarea corporală, lovitura cauzatoare de moarte sau omorul, subliniindu-se importanţa autocontrolului şi a evitării situaţiilor care pot degenera în conflicte.