Joi seara, 07 martie, Levente S., de 26 de ani, având faţa acoperită, a pătruns în benzinărie, şi ameninţându-i pe cei doi angajaţi cu un cuţit, a reuşit să sustragă din casa de marcat suma de 320 lei. Bărbatul a părăsit ulterior locaţia, nefiind rănită nicio persoană în urma săvârşirii faptei.
Extinzând cercetările în acest caz, poliţiştii au stabilit că tânărul este suspectat şi de comiterea altor două infracţiuni de tâlhărie, comise, de asemenea, prin exercitare de violenţe şi ameninţări. Ancheta continuă pentru probarea întregii activităţi infracţionale a suspectului.