Au fost prezenți directorul de cancelarie a Instituției Prefectului Satu Mare, Sorin Martin Vereș, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Octavian Apan, directorul adjunct, Eugenia Ardelean, directorul Serviciului de Asistență Socială, Doina Văsuț, președintele Colegiului Asistenților Sociali Satu Mare, Mihaela Motoc, etc.
În luna martie a fiecărui an Colegiul Național al Asistenților Sociali din România sărbătorește ”Zilele Asistenţei Sociale”, luna Asistenței Sociale oferind oportunitatea asistenților sociali de a celebra profesia lor și a reafirma munca pe care o desfășoară zi de zi în comunitate.
Pe parcursul zilei au fost organizate două workshop-uri pe următoarele teme: “Integrarea socio-profesională a grupurilor vulnerabile” – temă moderată de Kincses Angela şi Szucz Rita de la Caritas Satu Mare, respectiv “Nevoi şi perspective în munca asistenţilor sociali – temă moderată de asistent social Camelia Tarba – coordonator al Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare.
De asemenea, joi, 21.03.2013, vor fi amenajate standuri pentru prezentarea serviciilor sociale din județ – evenimentul va avea loc în Centrul Nou, str. Corneliu Coposu între orele 13.00 – 17.00, unde instituții și ONG-uri cu activitate în domeniul social din județ, își vor prezenta serviciile sociale pe care le furnizează, se vor distribui fluturași și broșuri, se va discuta cu trecătorii despre profesia de asistent social și asistența socială în general.
Vineri, 22.03.2013, vor avea loc activități derulate în școli – grupuri de asistenți sociali de la diverse instituții și ONG-uri se vor deplasa în școli pentru a discuta cu elevii despre asistentul social – rolul său în comunitate, atribuții, servicii sociale dar și despre probleme de actualitate privind violența, consumul de droguri, alcool, tutun, absenteism școlar, delincvența juvenilă, discriminare, etc.
Președintele Colegiului Asistenților Sociali Satu Mare, Mihaela Motoc, a declarat că există o carență mare de asistenți sociali la nivel de județ, doar 24 de primării având angajați asistenți sociali. Aceasta a precizat că la nivelul Colegiului sunt înscriși 70 de asistenți sociali, care au participat astăzi la activitățile organizate cu ocazia Zilelor Asistenței Sociale.
”Pe viitor ne propunem ca prin Colegiul Asistenților Sociali să promovăm în continuare profesia de asistent social, prin consolidarea recunoașterii publice și profesionale, respectiv a identității de asistență socială, stabilirea, monitorizarea și îmbunătățirea standardelor de practică și etică”, a declarat Mihaela Motoc.