Redăm în continuare un comunicat al deputatului transmis presei:
Parlamentarul UDMR de Satu Mare, Kereskényi Gábor s-a adresat printr-o cerere Consiliului Național de Combatere a Discriminării (CNCD), respectiv conducerii Asociației Sportive FC Olimpia Satu Mare, prin care a atras atenția celor în cauză asupra manifestărilor antimaghiare ale unuia dintre jucătorii clubului de fotbal, exprimate pe paginine rețelei de socializare.
„În municipiul Satu Mare, unul din sportivii clubului de fotbal finanțat de Consiliul Local, a publicat pe pagina de Facebook a Primăriei mai multe comentarii antimaghiare jignitoare și care instigă la ură împotriva populației de etnie maghiară. În comentariile sale prin care sportivul face referire la metode de exterminare naziste și torționare, a incitat la discriminare pe criterii etnice, fapta sa a condus la crearea unei atmosfere ostile, degradante şi umilitoare la adresa comunităţii maghiare din municipiul Satu Mare.” – a declarat deputatul Kereskenyi, relatând evenimentele întâmplate.
”Consider că în anul 2013, este inadmisibil chiar și pentru un cetățean de rând să publice pe diverse rețele de socializare comentarii jignitoare la adresa vreunei etnii. În acest caz este vorba despre un sportiv care își primește salariul din impozitul plătit și de acei contribuabili pe care el nu ii prea place. Este foarte important să luăm atitudine în fața manifestărilor de acest gen, și se pare că ne aflăm la un nou răsărit al acestor retorici ultranaționaliste. Constat că odată cu trecerea alegerilor electorale, unii încearcă prin asfel de manifestări să mențină aceeași atmosferă tensionată” –a subliniat tânărul deputat. Kereskenyi a subliniat totodată și importanța trecutului istoric al asociației FC Olimpia Satu Mare: ”Declarațiile antimaghiare și jignitoare sunt nedemne pentru un club sportiv cu un trecut precum cel sătmărean, și în a cărei perioadă de glorie a anilor 1970, au jucat sportivi români, maghiari, șvabi și rromi deopotrivă. Printre jucătorii echipei mereu s-au aflat sportivi de diverse etnii, iar sportul este sinonim cu termenul de fair-play și nu cu cel al instigării la ură între națiuni” – a opinat parlamentarul UDMR.
Kereskényi Gábor a declarat că în cursul zilei de azi a sesizat în scris CNCD, respectiv conducerea Asociației Sportive Olimpia FC Satu Mare, solicitând sancționarea și amendarea jucătorului, respectiv cercetarea cât mai curând a acestui caz.