PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

O beneficiară a Centrului ”Căminul de argint” din Viile Satu Mare a împlinit vârsta de 90 de ani

Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Căminul de argint” din Viile Satu Mare a fost în sărbătoare. Dumitru Elisabeta, tanti Beti cum i se spune, a împlinit frumoasa vârstă de 90 de ani.

Întreg personalul și beneficiarii Centrului „Căminul de argint” au sărbătorit-o pe tanti Beti așa cum se cuvine, cu masă festivă, tort, flori și atmosferă caldă și familiară.

Sâmbătă, 30 martie, tanti Beti a împlinit vârsta de 90 de ani și beneficiază de 4 luni de serviciile Centrului Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Căminul de argint” din Viile Satu Mare. Alături de ea au fost și fiicele dânsei care de dimineață, împreună cu personalul centrului, au pregătit-o pe sărbătorită pentru celebrarea frumoasei vârste.

Tanti Beti a dat dovadă  de multă înțelepciune, putere de viață și ambiție de a învinge orice boală. Distinsă, cochetă și plină de viață, este un exemplu viu pentru colegii ei din centru, fiind iubită de toți oamenii care calcă pragul centrului.

Doamna Dumitru Elisabeta este originară din Craiova și a lucrat alături de soțul ei în Mangalia, ea în sistemul hotelier, conducând câteva hoteluri de pe malul Mării Negre. S-a stabilit în Satu Mare la una din fiicele dânsei, cealaltă fiică fiind stabilită în București. La Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Căminul de argint” din Viile Satu Mare tanti Beti a fost dusă pe targă, dar datorită personalului dedicat și a ambiției și puterii de a învinge boala, tanti Beti s-a repus pe picioare. Acum este ”argintul viu” al centrului, având pe buze pentru fiecare beneficiar câte un zâmbet, o încurajare și o pildă ce stârnește hohote de râs.

La momentul aniversar, alături de colegii dânsei și personalul centrului, tanti Beti, plină de grație a declarat: ”Sunt fericită că am ajuns la această vârstă. Mi-am iubit foarte mult copiii, fiicele, am trăit în mare liniște și mă bucur că am ajuns până aici. Am avut 66 de ani de căsătorie cu cel mai bun soț din lume, care m-a făcut fericită și mi-a dat viață. Toți băieții care sunt în pragul căsătoriei, să se poarte cu soțiile așa cum s-a purtat soțul meu cu mine.

Întrebată care este secretul longevității sale, multe persoane pierzându-și pofta de viață încă de la 50 de ani, tanti Beti, cu mentalitatea sa de învingător a spus că nu a purtat ranchiună niciodată, nu s-a încărcat negativ, iar răutatea nu a avut ce căuta în sufletul ei. ”Problemele trebuiesc rezolvate, nu purtate”, iar pentru cei care și-au pierdut pofta de viață, tanti Beti, șăgalnic a spus:  ”Treaba lor! Să și-o caute!”

Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Căminul de argint” din Viile Satu Mare găzduiește în prezent 20 de beneficiari suferinzi de mai multe boli grave, precum Alzheimer, Parkinson, persoane cu sechele în urma unor accidente vasculare, hipertensiune sau coxartroză, asigurându-li-se îngrijirile medicale specifice. Bolnavii au la dispoziție șapte camere cu câte 3 paturi cu grupuri sanitare proprii, bucătărie, sală de mese și sală pentru activitățile cotidiene. Vârstnicii bolnavi beneficiază de îngrijire medicală 24 de ore din 24, terapie, masaje de recuperare, dar şi de servicii religioase, participând la terapii ocupaționale și activităţi de socializare. Personalul centrului încearcă o abordare modernă a activităţii, acordând o atenţie deosebită fiecărui beneficiar.

Rezultatele centrului sunt extraordinar de bune iar aparținătorii beneficiarilor sunt foarte mulțumiți de modul în care sunt tratați bătrânii, de rezultatele remarcabile ale terapiilor, iar tanti Beti este dovada că se poate învinge orice boală, orice problemă ivită în viața proprie, în funcționarea unui centru, a unei instituții private sau de stat. Ai nevoie doar de mentalitate pozitivă, dedicație și voință.

Autoritățile locale își arată interesul de a salva Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Căminul de argint” din Viile Satu Mare de la închidere, și de a-l extinde, pentru a beneficia de serviciile extraordinare și alți beneficiari din județul Satu Mare, cererea fiind foarte mare în acest sens.

La multi ani, distinsă doamnă Beti!