Opt persoane s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgențe după ce au fost înțepate de căpușe. Printre acestea s-a aflat și un copil în vârstă de doar doi ani și jumătate. Alte șapte persoane au ajuns la UPU după ce au fost agresate, opt în stare avansată de ebrietate, patru după ce au fost mușcate de câini și alte trei după ce au fost victime ale unor accidente rutiere.
De asemenea, trei persoane au ajuns la Urgențe după tentative de sinucidere (două femei și un bărbat), prin ingestie de medicamente (2 persoane) și prin spânzurare. Pentru doua persoane s-a luat decizia internării în secția de Psihiatrie, iar o persoana a fost internată la Terapie Intensivă.