PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Prins băut la volanul unui autocar cu 48 de elevi

etilotestUn sătmărean de 36 de ani, deşi a băut alcool, a urcat la volanul unui autocar pentru a transporta 48 de elevi într-o excursie spre Cluj. Poliţiştii rutieri au oprit în trafic autovehiculul şi i-au întocmit dosar penal şoferului, înlăturând astfel riscul producerii unui eveniment rutier în care ar fi putut fi implicaţi elevii şi cadrele didactice.

Autocarul, închiriat de unitatea de învăţământ pentru deplasarea într-o excursie, a fost oprit în trafic de echipajele rutiere în zona Aeroportului Satu Mare, pe DN 19. Poliţiştii acţionau pentru verificarea respectării normelor legale în domeniul transportului de persoane, însă le-a atras atenţia faptul că şoferul emana miros de alcool. Conducătorul auto, Florin P., a fost testat cu aparatul etilotest ce a relevat o concentraţie 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus şi la spital pentru determinarea îmbibaţiei de alcool din sânge.

Un alt şofer a preluat cursa, copiii continuându-şi călătorie în siguranţă.

Exit mobile version