Redăm în continuare comunicatul:
În virtutea dreptului la replică, solicit să publicaţi sau să difuzaţi următoarele referitor la afirmaţiile făcute de distinsul deputat PNL Ovidiu Silaghi în conferinţa de presă susţinută în data de 14 aprilie 2013:
Sunt de acord să mă prezint la un control psihiatric la distinsul medic şi academician Virgil Enătescu, cu condiţia să fiu însoţit de deputatul Silaghi şi să accepte şi acesta un astfel de control.
Până atunci, îi solicit domnului deputat să-mi răspundă la următoarele întrebări:
- Câţi cetăţeni din judeţul Satu Mare a primit în audienţă de la preluarea mandatului de deputat şi cum a rezolvat problemele invocate de către aceştia? Dacă poate prezenta opiniei publice registrul parlamentar de audienţe cu consemnările făcute în acest sens?
- Câte şi ce persoane a primit în audienţă în aceeaşi perioadă la Hotelul Radisson din Bucureşti, pentru ce probleme şi cum le-a rezolvat?
- Pentru ce problemă transfrontalieră a solicitat şi a fost primit în audienţă la o primărie vecină din Ungaria în data de 21.06.2011, în jurul orelor 15.00? Pentru reîmprospătarea memoriei (con)gelate îi pun la dispoziţie fotografiile anexate.
Satu Mare, Senator
14.04.2013 Valer Marian