Andreea Paul i-a invitat pe marţi, 7 mai, la ora 9, la Parlament, la o întâlnire pe toţi parlamentarii sătmăreni, indiferent de partid, să aibă o primă discuţie în vederea stabilirii constituirii unui grup de lucru la nivel parlamentar care să se ocupe de problemele sătmărenilor.
“Prima prioritate ţine de infrastructură. Este inuman să îţi zdruncini capul şi maşina pe drumurile sătmărene. Este inacceptabil ca DN 19 şi DN 109 sau multe alte drumuri din judeţ să nu constituie o prioritate. Nu poţi să vorbeşti despre o dezvoltare economică fără o infrastructură. Noi trebuie să dovedim că este important pentru judeţul Satu Mare să avem o infrastructură practicabilă. Al doilea obiectiv ţine de investiţii, fie prin atragerea fondurilor europene fie prin stimularea investiţiilor străine”, a afirmat Andreea Paul.
Aceasta a adăugat că va face tot ce-i stă în putere pentru a rezolva problemele sătmărenilor şi nu este interesată de cine taie panglicile, important fiind ca acestea să fie rezolvate.
Aceasta consideră că o altă prioritate este promovarea culturii Ţării Oaşului, un argument fiind acela că multă lume știe că Oașul este în Maramureș, nu în Satu Mare.
„Ministrul Culturii nu ştia că Ţara Oaşului nu are o casă de cultură, în Negreşti Oaş nu există o casă de cultură dar există o directoare de casă de cultură. Deci trăim paradoxuri româneşti. Este regretabil că acel port tradiţional oşenesc, care e o explozie de culoare, de bucurie, de bunăstare, de creativitate, să nu fie promovat în întreaga ţară. Ţara Oaşului ca şi cultură unică este în continuare izolată”, a spus Andreea Paul.
Potrivit acesteia, un caz de bună practică în domeniul promovării turismului este Bucovina, fiind foarte multe pensiuni, drumurile fiind bune iar broşurile de promovare în mai multe limbi de circulaţie internaţională.
Președintele organizației județene de tineret, Adrian Cozma, a atras atenția parlamentarilor sătmăreni, în special celor de la USL că au fost votați să le rezolve problemele.
„Sătmărenii nu vor circ, vor să li se rezolve problemele. USL a oferit în ultima perioadă doar circ. Din păcate, pe 7 mai se împlinește un an de când guvernul USL a preluat puterea și în Satu Mare nu se vede nimic. Să înceteze circul pentru că nu de asta avem nevoie”, a afirmat Adrian Cozma.
În încheiere, cei doi le-au transmis sătmărenilor Paște Fericit!