Ultima actualizare: azi, 15:55

Basescu la sambra Oilor
Locale

Băsescu la Sâmbra Oilor: Aici oamenii sunt speciali! (Galerie FOTO& VIDEO)

Traian Basescu, Sambra Oilor 2013Vizită surpriză! Preşedintele Traian Băsescu a făcut astăzi o vizită surpriză la Huta Certeze, unde a avut loc cea de-a 57-a ediţie a sărbătorii câmpeneşti Sâmbra Oilor. Nimeni nu se aștepta la apariția primului om în stat, aflându-se că va ajunge doar cu câteva minute înainte de sosire.

În stilul cunoscut înainte de apariția crizei economice, președintele Băsescu a făcut o baie de mulțime, s-a fotografiat și a schimbat câteva vorbe cu oamenii. Ca de obicei, fanii s-au înghesuit la fotografii, făcând și glume.

Băsescu a făcut și câteva declarații în care i-a lăudat pe oșeni.
Este aceeaşi impresie pe care o am dintotdeauna. Vezi locul unde se trăieşte bine din muncă. În acelaşi timp, e o sărbătoare a oamenilor care moştenesc tradiţiile. Ştiu că Certeze e atestat de la 1329 iar dacă o să căutaţi în documente o să vedeţi că aceleaşi costume oşeneşti pe care le vedem aici la Sâmbra Oilor le putem vedea şi pe Columna lui Traian. Deci, e un loc care păstrează tradiţiile de secole, un loc care, deşi e modernizat, dacă te uiţi la toate casele din Oaş, constaţi că oamenii s-au modernizat, dar au păstrat tradiţiile, ceea ce e extraordinar“, a afirmat Băsescu. 
Președintele a confundat puțin și județene. El a afirmat că-i place ”Oașul și de aici, și din Maramureș”. Când i s-a atras atenţia că Oaşul e în Satu Mare, Băsescu a răspuns: Mureş!

Traian Basescu, Sambra Oilor 2013

Trecând peste această confuzie, preşedintele a spus că încă nu a gustat din pălincă, după care a avut doar cuvinte de laudă la adresa oşenilor. 

Cred că aici oamenii sunt speciali, nu neapărat atmosfera sau sărbătoarea de azi. Sunt oameni care au păstrat românismul nealterat. Sunt oameni care au înţeles că bunăstarea vine din muncă şi sunt oameni care au ştiut să-şi păstreze şi zona. Nu este atâta distrugere ca în alte părţi prin păduri. Despre oşeni ştiu că sunt oameni care merg la muncă, dar se întorc întotdeauna la ei acasă, pentru că oşenii când merg în pământ merg cu ţara lor după ei“, a afirmat şeful statului, care s-a fotografiat apoi cu mai mulţi oameni prezenţi la eveniment. 

De menţionat este faptul că Băsescu a stat la masă cu Adrian Ştef, cu fostul deputat Ioan Holdiş şi cu primarul comunei Certeze, Petru Ciocan. Deşi erau foarte aproape de cortul PDL, preşedintele Băsescu nu a trecut să-i salute pe Blaga şi ceilalţi foşti parteneri. La poze s-au înghesuit chiar şi liderii PNL Satu Mare, în frunte cu Adrian Ştef şi  femeile liberale.

Traian Basescu, Sambra Oilor 2013

La Sâmbra Oilor au mai participat preşedintele PDL, Vasile Blaga, secretarul general al partidului, Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul, preşedintele PDL Satu Mare, Petre Mureşan, şi o serie de oficialități județene: prefectul Eugeniu Avram, subprefectul Cristian Sasu, preşedintele CJ Adrian Ştef, directorul Centrului de Creaţie, Felician Pop, senatorul Pataki Csaba, deputaţii Andreea Paul şi Ovidiu Silaghi, etc.

Deschiderea a fost făcută ca în fiecare an, de ansamblurile folclorice ,,Ţara Oaşului” din Bixad, ,,Oaşul” din Negreşti Oaş, ,,Sânzienile” din Negreşti Oaş, ,,Măgura” din Târşolţ, care au simulate pe scenă măsurișul laptelui. 

Conform programului oficial, pe scenă au urcat Ansamblul folcloric ,,Ţara Oaşului” din Bixad, Ansamblul folcloric ,,Sânzienile” din Negreşti Oaş şi Maria Tripon, Ansamblu folcloric ,,Izvoraşul” al Casei de Cultură din Buziaş, Ansamblul folcloric ,,Oaşul” din Negreşti Oaş, Petrică Mureşan împreună cu ,,Horile Sătmarului”, Ansamblul folcloric ,,Măgura” din Târşolţ, Ansamblul folcloric ,,Cununiţa” Satu Mare, Ansamblul folcloric ,,Cununa Oaşului”, Petre şi Petrică Zele, Vlad Doroş şi orchestra ,,Românaşul”, Ansamblul folcloric ,,Oşencuţa” din Călineşti, Ansamblul folcloric ,,Ceatăra” din Carei şi Ana Holdiş Pop, Ansamblul folcloric din Tarna Mare, Nicu Pop şi dansatorii din Vama, Ansamblu folcloric din Racşa, Mihai Papariga, solist de muzică ucraineană, Ansamblul folcloric din Turţ, Ansamblul folcloric ,,Codruleţul” din Homoroade, Ansamblul folcloric din Batarci, Ansamblul folcloric ,,Ciobănaşul” din Drăguşeni.

 

 

38 comentarii

  1. matrozul nauc si mereu chior de beat Răspunde

    Helooo,domn presedinte!Cine te-a chemat/invitat?Nu poti da buzna in sarbatoarea unora si sa te asezi la masa lor ca un neica nimeni!Ce cautai langa Presedintele C.J-nu te-a chemat?Daca l-ai vedea cum sta,parca-i era frica de un sarpe veninos,firesc cainele era turbat!!!De ce ne strici sarbatoarea?
    Spun unii ca beat de ieri de la Pestera,ai incurcat drumul spre Bucale!!!
    Vrei,nu vrei,esti un cetatean DEMIS!!!
    Dar cum dracu nu te-ai vazut cu Floarea Oasului,madam Vass?

  2. satmarean Răspunde

    Care frica? S-au tras in poza cu basescul tot grupul cu fulare galbene la gat…

  3. irina Răspunde

    rusine sa va fie , satmarenilor. e o onoare sa fie presedintele in mijlocul nostru al satmarenilor. sunteti desmni de toata mila, com,entatorii de mai sus. si va meritati soarta,…

    • satmarean Răspunde

      Care soarta stimabilo? Si ce e asa onorant ca un individ demis de 7, 4milioane de romani si mentinut fortat in functie vine neanuntat si se baga cu sila printre oameni?

      • george Răspunde

        va credeti chiar asa multi idiotilor ? iar numarati mortii din teleorman , din sud si din est ( zone prepoderent analfabete ) ? Va tin antenele lui felix informati ?

      • Bogdan Răspunde

        Mai frate uitate in continuare la Antene, realitatea , Romaniatv ca esti un om Superb pentru tara asta !! Basesc e un om , are dreptul ca si tine mai tarane sa mearga unde vrea in tara asta , ca nu e alu` mata !! ok ?Cand a fost Taricianu dece nu ai sarit in sus ca Cocosul ?

  4. contribuabil Răspunde

    irina ca gaina da nu te rusinai cand vedeai cum isi bate joc de romani si inca isi mai bate joc si ne vinde strainilor????
    cine il sustinea pe boc cu consiliera vass sa ne taie salariile si pensiile si a adus in tara FMI ca sa ne mai jumuleasca de bani???uitat la el???
    cine vandut flota tarii????ce ziceai de rusine?

  5. Daniel Răspunde

    Poza aia in care pampalaul de Stef rade cu gura pana la urechi alaturi de Ioan Oltean si Vasile Balaga e de pus in rama. Adica ei latra toata ziua ca PDL nu stiu cum sunt si au fost si cand sunt pusi in fata cu cei pe care ii critica toata ziua, rad cu nesimtire alaturi de ei. Oameni fara caracter. Concluzia e ca doar de fatada ei ne prostesc cand colo toti sunt una si una, ca doar banul nu are culoare politica. Si de cand Oasul a trezit asa mare interes? Ca Oltean stiu ca merge la amicul sau Tantas, restul? Basescu ii face de pe-acuma campania la EBA pt europarlamentare iar Blaga se puen si el bine cu osenii? Probabil Base a auzit ca nu vine nici Ponta nici Antonescu si a profitat…Dar unde e Dragnea ca era vorba ca vine si el?

    • Bogdan Răspunde

      Lumeeee !!! ei sunt exact ca si Patronii de Fotbal !!! cand joaca intre ei cica sunt dusmani, declarati care mai decare iar la evenimente sunt cei mai buni prieteni si in viata reala , ce dracu sunteti toti de pe dealuri nu vedeti nimic ?

  6. Anjou Răspunde

    Hei Matrozule mai trezeste-te din “betie” ( a se citi prostie )Intreaba-te ce cauta Stef langa presedinte . De ce n-a venit Ponta la aceasta sarbatoare??? Pt ca il doare la basca de satmareni .Va ofticati ca Basescu are multi simpatizanti si ca lumea se inghesuie sa-i stranga mana ceea ce nu se va intimpla niciodata cu Cacarau sau cu Ponta Aceasta sarbatoare este data in cinstea satmarenilor si a osenilor iar orice oficialitate era binevenita insa cei amintiti mai sus au considerat ca nu merita satmarenii osteneala lor de a se afla printre ei !

    • matrozul nauc si mereu chior de beat Răspunde

      Maica „ANJOU”poti trai linistit in lumea ta,nici nu simti ca esti deranjat!A face azi,de altfel ca si ieri,din Basescu o persoana-este exclus „personalitate”-inseamna a trai intr-o lume paralela si a te alatura unei mase careia hahaitul si behaitul ii sunt supreme valori.
      Ca tie nu-ti place de Stef,e problema ta si a altora inclusiv a mea.Dar omul este printre organizatori,bun sau rau,iar intrusul betiv de sorginte nationala ,nu are ce cauta acolo.Cu straita de pomana ,putea face curat la oi,si astepta ca cineva sa-i dea un os.Ca presedinte invitat merita sa se bucure de onororile conferite functiei.
      Dovada ca nu ai inteles nimic din comentariu,este ca de cele mai multe ori betia trece .Restul e povestea unui cetatean refuzat de poporul sau,cersind respect,acolo unde nu a lasat loc de buna ziua!
      Casa de Anjou,era respectabila,pacat de urmasii care plutesc pe nori ponocalii.

  7. Romper Răspunde

    Pacat ca a venit si cu SPP-ul dupa el :))

  8. Dance Nicu Răspunde

    simbra de la huta traditie din oas….

  9. Dance Nicu Răspunde

    simbra de la huta traditie din oas….

  10. desteapta-te ROMANE Răspunde

    mai desteptilor……nu faceti conexiuni, miza e crunta….batalia e dura….au reusit sa ne dezbine, dar aici in SM buba e mare….rau de tot….nu faceti conexiuni….intre ce s-a intamplat saptamana trecuta cu Gazeta de Nord-Vest si vizirta lui Base….chiar atat de mult Felix motanul v-a lins neuronii?….nu vad nicio atitudine de solidaritate in comentarii, nicio atitudine, care sa initieze o societate civila….ar fi cazul sa ne adunam….si sa sanctionam golania, incompetenta, non-valoarea si cinismul mai marilor zilei, mai anagramati decat noi toti

  11. alooo Răspunde

    Adrian Stef, 22 iulie 2012: ” Sa il demitem pe cel ce si-a batut joc de noi! Si acesta e numai unul din motivele multe pentru care votam DA pentru demiterea lui Traian Basescu!”

    Adrian Stef, 12 mai 2013: “să trăiţi domnule Preşedinte serviţi o pălincă cu noi? măcar pentru o poză vă rog! multumesc, să trăiţi!”

    Ruşine Adrian Stef, rusine pt USL!

    • Alin Răspunde

      Cum poti domnule Stef sa stai linga un presedinte pe care l-ai contestat ori de cite ori ai avut ocazia? Cind ai fost sincer, cind l-ai blamat pe presedinte ori ieri la un pahar de tuica si de vorba? V-am votat pentru atitudinea anti-Basescu,iar acum va detest pentru ce-ati facut!

  12. Cristi pAmpalaul Răspunde

    I a va rog sa l întrebări pe in ultim de Stef care e ultima carte pe care a citit o si ce funcție are Pistruiata de Brighi la Consiliul judetean?ce tupeu de nenorocit s o pună pe amanta lui Sefa?plec din tara astăzi sa rămâne ți voi Caini clocitoAre care l ATI votat.

  13. Transhumantu Răspunde

    Misto pozele,mai ales aia in care Babuta sta mandru de cracanat in spatele lui Papiciulo,care este evident incantata de cracaneala lui.

    • Alin Răspunde

      Cine e Babut in judet ca sa fie pe scena de la Certeze? Nici Papici n-avea ce cauta pe scena!

  14. satmarean Răspunde

    Traiasca coabitarea! (cacofonia e la locul ei binevenita de data asta)

    • Simon Răspunde

      Liberalii, luind exemplul premierului, au coabitat ieri la Simbra, cu presedintele Basescu. Niste gagicute liberale s-au inghesuit la poze cu presedintele Basescu. Nu-i mai pot intelege pe liberalii satmareni!Se pare ca ipocrizia e numitorul lor comun! Cum sa te inghesui sa faci poze cu presedintele, iar Stef sa se intretina cu Basescu?! E rusinios si descalificant!

      • satmarean Răspunde

        Gagicutele liberale care s-au tras in poza cu demisul nu sunt niste gagicute oarecare. Sunt neveste de deputat liberal fost ministru de doua ori anchetat de ani la comanda demisului, neveste de presedinti de consiliu judetean care au castigat alegerile cu sloganul “jos basescu” nu pentru calitatile lor, viceprimarese care si-au castigat mandatul cu aceeasi promisiune electorala. Deci e cu atat mai jignitor la adresa fraierului de cetatean. O gafa politica pentru care electoratul ii va taxa scump. Poate chiar si conducerea pnl. Cum sa mai pupe ei fotolii de ministri dupa ce pupa poala demisului? Sau se pun bine pe langa al doilea coabitant al tarii?

        • Sorin Răspunde

          Dezagreabil comportamentul duduilor liberale satmarene! Cum sa-si faca poze cu presedintele pe care l-au detestat!

  15. Liberal Răspunde

    sarbatoare pentru oi cu patru si doua picioare.

  16. calin Răspunde

    cata inversunare la,,satmareanu” nostru! Care , cu mintiuca lui, isi inchiupuie si se indigneaza de ,,indrazneala ”presedintelui Romaniei de a veni la Sambra oilor! Neinvitat !! Dar de unde stii ca nu a fost invitat Presedintele Romaniei? Asa simti tu??in strafundul inimii tale? Iar demisu” a fost demis doar in inchipuirea ta ( de 7,5 mil din 49% dintre romani, asa cum si USL-ul a castigat cu , (doamne feri si apara) 70% din 40% de participanti la vot! Iar pentru tine, ca presedintele CJ s-a intretinut cu presedintele tarii e descalificant? Du-te si fa-ti un consult psihiatric! Tare mi ca n-ai iesit in spatii deschise tare de mult, nu poti sa socializezi si te sperie multimile?? Stii ca sunt medicamente pentru asta??

    • satmarean Răspunde

      Invata a citi. Nu am facut nicaieri referire la pres de cons jud, pe care il obliga functia. Am spus de alte personaje, fara nici o obligatie fata de demisul. Care ne-au cersit voturile zicand ca il vor demite. Si da, 7,4milioane de romani au pus stampila pentru demiterea aluia. Ce nu-i clar?

  17. nicu Răspunde

    In week-endul trecut Basescu a facut trei bai de multime in 3 zone diferite fara sa fie huiduit,ba mai mult fiind aclamat de multime.Nu cred ca va iesi din politica in dec 2014.PDL cu Blaga in frunte a pierdut o locomotiva care i-a dus pana in varful politicii romanesti,avand toate functiile din stat si care inca ii mai putea ajuta sa revina la guvernare in 2016.Ce teapa si-au luat Blaga,Flutur,Vass,P.Muresan &co.,fiind ignorati de Basescu care a stat la masa cu Holdis si Stef.

  18. nicu Răspunde

    Basescu face indirect campanie ptr Miscarea Populara si se disociaza de PDL lui Blaga.Fraierii de la PDL-Blaga au crezut ca disociindu-se de Basescu si guv. Boc,preluind lozinci de la A3 si RTV,vor creste iar la 30-34% ca in 2008.Fara Basescu PDL va fi un partid mic de 10-13% care spera sa ciuguleasca firmituri de la cei mari.

  19. jiji Răspunde

    Nu ma mir de comportamentul ,,gasculitelor liberale,,…acelea sunt niste parvenite care oricum nu au suferit deloc in timpul regimului PDL. Ma mira insa…comportamentul oamenmilor simpli…..care se inghesuiau sa-i stranga mana ,,javrei ordinare,,…..chiar atat de ,,scurta,, este memoria unora???? Chiar au uitat oamenii atat de repede regimul ordinar PDL-ist condus in forta de Basel????
    Hmmmm….Celebra replica a lui Lăpuşneanu….”Proşti, dar mulţi !,, …foarte ,,actuala,, in acest caz…..

    • Creierul mic Răspunde

      Poate regimul nu a fost asa de ordinar,sau poate de un an traiesc cu adevarat nemaipomenit si au reusit sa faca comparatia!Nici la referendum nu s-au inghesuit cu toate ca Marian avea portavocea data la maxim iar sectiile de votare au fost deschise pana tarziu in noapte.

  20. Fidelia Răspunde

    Iata un fragment din denuntul sen.V.Marian la adresa tov.Mircea Govor din ziarul Cotidianul.
    Având în vedere că tot a declarat pe posturile susmenţionate de televiziune că vrea să se autodenunţe, îl învit pe numitul Govor Mircea Vasile Gheorghe să o facă până la capăt. Să se autodenunţe dacă la ajutat pe procurorul Costinaş să-şi construiască o vilă la intrarea în localitatea Vetiş din judeţul Satu Mare. Să se autodenunţe dacă le-a oferit cuplului Şuhan – Burlacu suma de 150.000 euro, cu sprijinul unui om de afaceri din Moldova. Să se autodenunţe cu ce le-a oferit celorlalţi amici din justiţie (bani, şuncă, cârnaţi, palincă). De asemenea, având în vedere că s-a lăudat, îi solicit să se autodenunţe referitor la afirmaţiile pe care le-a făcut, în a doua jumătate a anului trecut, că ar avea afaceri de asfaltare şi canalizare cu ex-ministrul Transporturilor, Ovidiu Silagi, şi cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, de care ar fi legat şi primul ministru Victor Ponta. Totodată, având în vedere că s-a lăudat, îi solicit să se autodenunţe referitor la discuţia pe care a avut-o (şi a înregistrat-o) cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, în holul de lângă toaleta unui hotel din Oradea, cu o săptămână înainte de referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu. În fine, îi solicit să se autodenunţe cu câţi bani negri a finanţat campania electorală a primarului municipiului Satu Mare, Dorel Coica, şi cu câţi bani negri a finanţat campania mea electorală. Să se autodenunţe dacă înainte de anul 2000 a fost cercetat pentru implicare în evaziune fiscală cu alcool în valoare de 341 miliarde lei vechi. Să se autodenunţe dacă după anul 2000 a fost cercetat pentru prejudicierea sucursalelor din Satu Mare ale Băncii Comerciale Române şi ale Eurom Bank cu suma de peste 10 miliarde lei vechi. Să se autodenunţe dacă după 2004 a fost cercetat pentru deturnarea a peste 5 miliarde de lei vechi allocate de Consiliul Judeţean Satu Mare clubului FC Olimpia Satu Mare.
    Consider că numitul Govor Mircea Vasile Gheorghe a făcut declaraţii denigratoare la adresa mea pentru următoarele motive:
    1. NU l-am susţinut, în anul 2012, în calitate de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD pentru a candida din partea USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, întrucât nu avea studii superioare, nu avea experienţa necesară şi nu avea un vocabular şi un comportament adecvat.
    2. NU l-am susţinut, după Conferinţa Organizaţiei Judeţene a PSD din 29 martie 2013, pentru funcţia de preşedinte interimar al acestei organizaţii.
    3. NU l-am invitat cu mine, în perioada februarie – martie 2013, la întâlnirile cu organizaţiile locale ale PSD ori cu aleşii locali din judeţ, cu prilejul adunărilor
    generale de alegeri.
    4. NU a fost invitat la întâlnirea de la Turţ cu reprezentanţii Asociaţiei Pălincarilor din judeţul Satu Mare, la care a venit şi vicepremierul Liviu Dagnea, pe atunci secretarul general al PSD, pentru a se întâlni cu mine.
    5. NU am fost de accord cu promovarea rudelor sale (surori, veri, cumnaţi, noră ş.a.) în aparatul Consiliului Judeţean sau al instituţiilor subordonate ori în instituţii deconcentrate. Astfel, şi-a angajat o soră şef serviciu la Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, altă soră director la Apaserv, doi cumnaţI în aparatul Consiliului Judeţean, nora jurisconsult la Spitalul Judeţean, un văr la Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi un alt văr la Direcţia Agricolă, pe care a vrut să-l promoveze în acest an director la APIA Satu Mare.
    6. NU am fost de accord cu angajarea unei amante de-a sa şef serviciu şi apoi director la Consiliul Judeţean.
    7. NU am fost de accord cu relaţiile sale apropiate cu oamenii de afaceri Vasile Puşcaş
    (patronul SC Florisal SA), Vasile Ţânţaş (patronul SC Beny Alex SRL), Mihai Crişan (patronul SC Crişeni SRL) ş.a. ori cu şefi de instituţii ca şi colonelul Gheorghe Avram (şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi), comisarul şef Constantin Taloş (şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie), comisarul şef Zamfir Moza (şeful Serviciului de Permise Auto şi Înmatriculări), ş.a.
    8.NU am fost de accord cu afacerile sale mascate pentru finanţarea postului de televiziune Nord-Vest TV, la care director este fiul său.
    9. NU am fost de accord cu manelizarea postului de televiziune Nord-Vest TV.
    10. NU am fost de accord cu tranzacţionismul său, cu lipsa de ideologie şi cu lipsa de niciun Dumnezeu.
    11. În calitate de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD, i-am solicitat să nu mai
    cheme şefi de instituţii şi să le dea ordine, inclusiv folosindu-se de numele meu, pentru a face sau da ceva ori să-i ameninţe.
    12. Am descoperit că în data de 25 martie 2013, când am fost invitaţi amândoi la o întâlnire cu preşedintele Victor Ponta şi cu secretarul general Liviu Dragnea la sediul central al PSD, a înregistrat la OSIM, în mod fals, în numele fiului său Răzvan Govor şi al fostului contabil al societăţii editoare a ziarului Gazeta de Nord-Vest, Cătălin Filip, o cerere pentru înregistrarea mărcii ziarului “Sătmăreanul Informat”.
    13. I-am explicat, de mai multe ori în ultima perioadă, că nu este suficient să te îmbraci în costume Boss, să porţi ochelari trendy, cravate şic şi geantă diplomat, să ai Mercedes sau BMW, ori să ai bodyguarzi şi secretare la dispoziţie ziua şi noaptea, dacă nu ai educaţie, cultură, bun simţ şi credinţă adevărată în ceva.

    • F.C. GNV Răspunde

      Hai bai Fideaua ne lasi cu macaroanele astea expirate!Va mai apare ziaru ala macar pe facebook ,bagati ceva prospatura,vrem dezmat cu Coilio si Stefilio,actiune a’la Marean care se exprima mai bine in scris decat verbal ,parerea lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.