O patrulă de jandarmerie s-a deplasat la faţa locului, unde a identificat-o pe T. Irina, din comuna Craidorolţ, judeţul Satu Mare, care aflându-se la cumpărături în supermarket, a sustras mai multe dulciuri în valoare de 61 lei.
Produsele au fost găsite asupra femeii de către lucrătorii firmei de pază din cadrul magazinului, aceasta ascunzându-le sub geacă şi încercând să părăsească magazinul fără să plătească, dar a fost depistată de către porţile senzormatice de la intrare.
La scurtă vreme a fost surprinsă de către agenţii de pază ai aceluiaşi magazin I. Mariana, de 51 de ani din Supuru de Jos care a încercat să sustragă mai multe produse alimentare şi nealimentare.
Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii, care la controlul efectuat asupra bagajului de umăr pe care-l avea femeia asupra ei, au descoperit o mulţime de produse, alimentare şi nealimentare, în valoare de 278,48 lei.
Produsele au fost restituite reprezentantului supermarketului, prejudiciul fiind recuperat integral.
În ambele cazuri jandarmii au întocmit actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, făptuitoale fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru continuarea cercetărilor.
Sursa: IJJ Satu Mare