PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Festivalul Concurs Interjudețean al Cântecului și Jocului, la Lipău

Sâmbătă, 25 mai, în Căminul Cultural din localitatea Lipău s-a desfășurat Festivalul Concurs Interjudețean al Cântecului și Jocului, festival ajuns la a treia ediție.

Președinta Organizației Județene de Femei a PDL Satu Mare, Ileana Blidar, alături de alte doamne au participat la festivalul dedicat celor mici și păstrării tradițiilor românești și a portului popular. ”Acest festival ar trebui privit ca un adevărat tezaur cu valori umane care trebuie păstrat și dezvoltat pentru România. Am constatat că avem copii talentați și care sunt încurajați să păstreze tradițiile românești și să poarte cu drag costumele populare din toate zonele folclorice ale județului Satu Mare”, a declarat Ileana Blidar.

Educatoarele Lucica Pop și Florentina Andreica au organizat și în acest an Festivalul Concurs al Cântecului și Jocului, aducând multă voie bună celor părinților, dar în primul rând copiilor participanți.

La finalul festivalului, s-au servit bucate tradiționale pentru toată lumea, iar surpriza pentru copiii premiați a fost un tort oferit de președinta Organizației de Femei a PDL Negrești Oaș,  Fedorca Cornelia.