PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ministrul de Interne, Radu Stroe, în ședință cu șefii de arme din județ

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a efectuat astăzi o scurtă vizită în județul Satu Mare, având programată o întâlnire cu conducerea Instituției Prefectului și cu șefii instituţiilor subordonate din judeţ.

În urma discuţiei care a durat aproximativ o oră şi jumătate, ministrul a făcut câteva declaraţii de presă, prezentând pe scurt câteva din mesajele transmise.

“Intenţia mea a fost aceea de a discuta în amănunt câteva probleme. Anul acesta e un an foarte important, după cum ştiţi undeva spre luna decembrie se va discuta problema intrării României în Schengen și sperăm ca decizia să se opereze începând cu 1 martie pe aerian şi naval. Din această perspectivă, care este, să zic, primul comandament al Ministerului Afacerilor Interne, trebuie să pregătim ţara gata pentru Schengen. Vrem să diminuăm la maximum deficienţele pe care le înregistrăm pe tema traficului, contrabandei, deficienţelor care se mai înregistrează la Poliţia de Frontieră şi am cerut concursul tuturor structurilor pentru această idee, pentru această luptă a noastră, pentru ca la finalul anului ăsta să obţinem decizia politică, pentru prima etapă de intrare în Schengen, aeriano-portuară”, a declarat ministrul Radu Stroe.

Printre problemele ridicate de şefii de instituții din județ s-au aflat starea precară a acoperișului Inspectoratului Județean de Jandarmi și sediul Direcției Județene de Arhive.

Ministrul Stroe nu le-a promis acestora nimic concret, afirmând doar că va încerca să obțină finanțări în limita posibilităților, la următoarea rectificare bugetară.

În opinia demnitarului, cel mai important obiectiv este să poată acorda toate drepturilor oamenilor din structuri: poliţie, poliţie de frontieră, ISU, jandarmi, astfel încât să li se poată cere să fie disponibili 24 de ore din 24.