În 11 aprilie, Geza Fazekas, un purtător de cuvânt al Procuraturii, citat de MTI, anunţa că un bărbat, cetăţean român rezident în Ungaria, a murit din cauza rănilor după ce a fost bătut de doi ofiţeri de Poliţie, la Izsák, în sud-estul Ungariei.
Miercuri, ziarul “Népszabadság” a anunţat că a intrat în posesia raportului medicilor de pe ambulanţele care fuseseră solicitate la postul de Poliţie Izsak, unde era anchetat József Bara. Potrivit raportului, medicii de pe cele două ambulanţe chemate la postul de Poliţie au constatat că victima avea numeroase răni care sângerau, printre care o leziune de circa un centimetru la urechea dreaptă şi alte răni pe burtă şi pe spate. Medicii i-au întrebat pe poliţiştii care îl anchetau pe bărbat despre răni, iar anchetatorii au răspuns că acesta s-a opus reţinerii şi s-a bătut cu ei, moment în care a căzut, iar ei, la rândul lor, au căzut cu genunchii pe burta lui.
Medicii de pe ambulanţă au menţionat în raport greutatea poliţiştilor, respectiv circa 100-110 kilograme.
După conflictul avut cu poliţiştii, aceştia au spus că l-au imobilizat pe bărbat, care stătea pe jos şi înjura, după care l-au aşezat pe scaun, însă acesta a căzut şi s-a lovit la cap. Poliţiştii l-ar fi aşezat de alte două ori pe bărbat pe scaun, însă acesta cădea, moment în care anchetatorii şi-au dat seama că bărbatului îi este rău şi au încercat să îl resusciteze.
Potrivit sursei citate, viaţa bărbatului nu ar fi putut fi salvată nici dacă ar fi fost transportat de urgenţă în spital, din cauza hemoragiei interne.
Totodată, conform ziarului citat, poliţiştii au declarat în faţa instanţei că nu au încercat decât să înfrângă rezistenţa bărbatului.
Autorităţile ungare nu au exprimat încă o poziţie definitivă cu privire la cauza decesului bărbatului.
Familia victimei a intentat un proces şi cere, potrivit avocatului Magyar György, daune atât angajatorului bărbatului, cât şi Poliţiei, mai scrie “Népszabadság”.
Totodată, cotidianul maghiar scrie că despre audiere nu a existat niciun proces-verbal, întrucât cazul furtului fusese închis în octombrie.
În aprilie, MAE român dispusese Ambasadei de la Budapesta şi oficiilor consulare ale României din Ungaria să solicite imediat autorităţilor ungare informaţii privind ancheta despre decesul cetăţeanului român la Izsak, care ar fi fost bătut de poliţişti. “Reprezentanţii diplomatici români au transmis deja aşteptările autorităţilor române ca vinovaţii de agresiune asupra cetăţeanului român reţinut de autorităţile ungare şi care ulterior a decedat să fie traşi la răspundere conform legii”, se arăta într-un comunicat de atunci al MAE, transmis MEDIAFAX.
Un purtător de cuvânt al Procuraturii, Fazekas Geza, citat de MTI, anunţa atunci că cei doi poliţişti care l-au anchetat pe român sunt suspectaţi că l-au bătut pe acesta timp de două ore, iar personalul ambulanţei chemat la faţa locului nu a putut să îl resusciteze.
Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost încarcerat la Orgovany, fiind suspectat că a furat o drujbă, porivit MTI.
Şeful poliţiei ungare Karoly Papp se declara “consternat” şi cataloga acest eveniment ca “inaceptabil, de neprmis, intolerabil”, dar a refuzat să dezvăluie detalii suplimentare, adăugând că o anchetă penală este în curs. Papp adăuga că cei doi suspecţi au fost demişi şi arestaţi preventiv pe 30 de zile, iar superiorii lor la nivel local au fost suspendaţi din funcţii.
Sursa: gandul.info