Din primele cercetări a rezultat că în zonă se efectuau lucrări de racordare a unei construcţii la sistemul de apă şi canalizare, canalul fiind săpat cu ajutorul unui buldoexcavator manevrat de Dumitru R., de 49 de ani, angajat al unei societăţii comerciale cu sediul în localitate.
În canalul cu o adâncime de 1,8 m a intrat tânărul de 25 de ani, din Gherţa Mică, intenţionând să cureţe şanţul cu o lopată. Bărbatul a fost surprins însă de malul de pământ care l-a acoperit până la brâu, fiind scos cu ajutorul persoanelor ce se aflau la faţa locului.
Tânărul a suferit leziuni la picioare şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Satu Mare pentru investigaţii medicale.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz
Sursa: IPJ Satu Mare