PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Doliu național, de Ziua Drapelului (Galerie FOTO)

ziua drapelului (25)Ziua Drapelului Național a fost marcată astăzi de autoritățile județene și cele locale, pe platoul din Piața 25 Octombrie. Totodată, ziua de 26 iunie a fost declarată zi de doliu național, în memoria victimelor gravului accident rutier din Muntenegru.

Ceremonia dedicată Zilei Drapelului Național a fost deschisă de prefectul Eugeniu Avram, care a salutat garda de onoare. La eveniment au fost prezenți președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, subprefectul Cristian Sasu, viceprimarii Marcela Papici și Radu Roca, șefii instituțiilor publice deconcentrare, ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Ministerului Apărării Naționale, reprezentanții partidelor politice, etc.

După arborarea drapelului, prefectul Eugeniu Avram a dat citire Hotărârii Guvernului nr. 410/2013 privind declararea zilei de 26 iunie 2013 zi de doliu naţional pe teritoriul României în memoria victimelor gravului accident rutier produs în data de 23 iunie 2013 în Muntenegru. Astfel că la toate instituţiile şi autorităţile publice locale, precum şi la sediile partidelor politice, instituţiilor de învăţământ de orice grad şi instituţiilor de cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări drapelul național trebuie arborat în bernă.

De asemenea, instituţiile şi autorităţile publice locale nu vor organiza astăzi  programe şi manifestă culturale pe raza judeţului Satu Mare.

Ceremonia dedicată Zilei Naționale a Drapelului a fost organizată de Instituţia Prefectului Satu Mare, Consiliul Judeţean, Primăria municipiului Satu Mare şi Garnizoana Satu Mare. La finalul programului, drapelul a fost lăsat în bernă, în semn de solidaritate cu victimele accidentului din Muntenegru.

 Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, nu a fost prezent la eveniment, însă a transmis un mesaj referitor la Ziua Drapelului Național, printr-un comunicat de presă:

”Drapelul tricolor românesc, alături de stemă şi imn reprezintă un însemn naţional important al neamului nostru. El are o tradiţie populară şi creştină precum şi una revoluţionară. Ziua de 26 iunie a fost proclamată prin lege în anul 1998 Ziua Drapelului Naţional.

Această zi trebuie marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Drapelul National amintește fiecărui cetățean român datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preț unitatea, suveranitatea și independenţa României.

Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, mărețele momente ale istoriei noastre, Independența din 1877 și Marea Unire din 1918, luptele purtate în cele două războaie mondiale, s-au desfășurat toate sub semnul Drapelului Național. Este de datoria noastră să ne aplecăm mereu asupra trecutului și să respectăm eroismul înaintaşilor.

Privind în trecut, dar si la prezent, putem spune ca Drapelul National este primul simbol care ne așează pe toți la un loc.

Cu această ocazie urez tuturor românilor “La mulţi ani!”, îi îndemn să arboreze şi să cinstească, aşa cum se cuvine, Tricolorul Românesc!”, se arată în comunicat.     

 

                                                                                                          

Exit mobile version