Directorul Şcolii Lucian Blaga, Ioan Gozar, a declarat că proiectul se va desfășura pe parcursul a doi ani, şi participă şcoli partenere din Polonia, Germania, Italia, Bulgaria, Spania, Turcia şi România, valoarea grantului fiind de 24.000 de euro.
“Proiectul având temă ecologică ne propunem educarea copiilor în spiritul mediului înconjurător. Ne propunem să explicăm elevilor termeni ca efect de seră, reciclare, influenţa negativă a factorilor umani şi cum putem noi să intervenim în mod pozitiv. Totodată ne propunem şi un schimb lingvistic şi cultural între elevi“, a spus Gozar.
Primarul Dorel Coica i-a asigurat pe organizatori de tot sprijinul administraţiei locale, şi a spus că prin acest proiect copii vor putea vedea cum se protejează mediul în alte ţări.
“Copiii vor observa cum se protejează mediul în alte ţări şi îi aşteptăm să vină cu informaţii şi protejăm şi la noi la fel“, a spus Coica.
Obiectivul proiectului este educarea elevilor în spiritul ocrotirii mediului înconjurător prin conştientizarea importanţei pe care o are crearea unui mediu propice unui trai sănătos şi modul în care oamenii influenţează în mod negativ mediul înconjurător.