PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

23.000 de pui au murit înecați după furtuna de luni

În data de 11 iunie, prefectul Eugeniu Avram şi subprefectul Cristian Sasu au convocat şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare pentru a analiza modul în care s-a intervenit în locurile din judeţ unde furtuna din 10 iunie a generat situaţii deosebite, pentru a inventaria principalele probleme care mai sunt la nivelul judeţului şi de a stabili acţiunile ce vor fi întreprinse în vederea evaluării în teren a pagubelor şi soluţiile pentru revenirea situaţiei la normal.

În privinţa celor zece locuinţe inundate în cartierul de romi din oraşul Tăşnad de apele din şanţurile de colectare a apelor pluviale, situaţie care a fost evaluată cu ocazia deplasării la faţa locului de către prefectul Eugeniu Avram şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, în cursul serii de 10 iunie, s-a precizat că situaţia nu permite deocamdată mutarea înapoi în imobile a celor 33 de persoane, acestea vor mai rămâne cazate într-o grădiniţă din apropiere cel puţin încă o zi.

În urma furtunii din 10 iunie, s-a produs inundarea a două din cele trei hale cu pui aparținând unei societăți comerciale din Supuru de Jos, murind un număr de 23.000 de pui din totalul de 109.000 capete.

Creşterea bruscă a nivelului apelor pe Valea Rea ca urmare a precipitaţiilor abundente pe raza comunei Certeze a dus la afectarea structurii de rezistenţă a podului de beton peste respectivul curs de apă, care se află în pericol de prăbuşire. Pentru evitarea producerii unor accidente au fost instituie măsurile necesare privind restricţionarea circulaţiei in zona respectivă.

În cadrul şedinţei comandamentului s-a decis constituirea de comisii mixte care să se deplaseze în principal la Tăşnad şi Certeze pentru evaluarea pagubelor şi întocmirea unui raport în baza căruia să se poate solicita fondurile necesare refacerii imobilelor şi podului afectate de ape.

Datorită cantităţilor foarte mari de precipitaţii înregistrate în 10 iunie pe raza comunei Supur, 21 de l/mp in 2 ore, apele unui pârâu au provocat moartea a aproximativ 40.000 de pui de o săptămână aflaţi în halele ce aparţin unei societăţi comerciale.

În urma intervenţiei echipelor de la ELECTRICA SA pentru remedierea întreruperilor în alimentarea cu energie electrică cauzate de furtună, la nivelul judeţului Satu Mare, la orele dimineţii de 11 iunie, mai existau 3 localităţi în care nu exista deloc alimentare şi 3 localităţi în care alimentarea cu energie electrică era parţial afectată, acţionându-se în continuare pentru reluarea distribuţiei în cele 6 localităţile care mai erau afectate.

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) a fost solicitată să demareze controale privind calitatea apei în localităţile din judeţ în care s-au înregistrat situaţii deosebite ca urmare a de ploile torenţiale.

În urma controalelor igienico-sanitare efectuate de reprezentanţii DSP Satu Mare au fost constatate următoarele: în satul Gerăuşa, oraş Ardud, au fost inundate 9 fântâni, 9 curţi, 36 grădini; în satul Răteşti, comuna Beltiug – 20 grădini; în satul Unimăt, comuna Acâş – 4 fântâni, 7 curţi şi grădini; în satul Mihăieni, comuna Acâş- 4 curţi, 10 grădini.

În scopul prevenirii apariţiei unor îmbolnăviri în rândul populaţiei s-au luat următoarele măsuri de prevenire: igienizarea- asanarea fântânilor afectate, dezinfecţia tuturor fântânilor cu risc, avertizarea populaţiei în privinţa consumului de apă din surse afectate sau nesigure. Au fost distribuite substanţe dezinfectante clorigene, 200 de tablete de clorom,  în localităţile Ardud  şi Acâş. De asemenea au fost efectuate instruiri cu personalul specializat din localităţile afectate pentru efectuarea corectă a procedurii de dezinfecţie a tuturor surselor de apă afectate sau ce prezintă risc de contaminare. Totodată au fost prelevate probe de apă pentru analize fizico- chimice şi microbiologice din fântâna arteziană localitatea Gerăuşa şi din sistemul de alimentare cu apă a localităţii Unimăt.

Specialiştii DSP au transmis recomandarea privind supravegherea epidemiologică a populaţiei din localităţile inundate de către medicul de familie cu raportarea tuturor cazurilor de îmbolnăvire ce pot avea legătură cu efectele furtunii.

Având în vedere menţinerea avertizării hidrologice de cod galben pentru judeţul Satu Mare până în data de 12 iunie, prefectul Eugeniu Avram şi subprefectul Cristian Sasu cer autorităţilor locale şi instituţiile implicate să continue monitorizarea zonelor cu potenţial de risc, să fie pregătite să intervină de urgenţă şi în mod eficient pentru prevenirea situaţiilor deosebite astfel încât să nu fie puse în pericol vieţile cetăţenilor şi bunurile acestora. Primarilor li s-a transmis să acţioneze de urgenţă pentru decolmatarea şanţurilor şi rigolelor de pe raza localităţilor respectiv tăieri de crengi la copacii aflaţi pe traseul liniilor electrice, două din principalele cauze care au dus la inundarea curţilor cetăţenilor respectiv ruperea firelor de energie electrică în urma furtunii din 10 iunie.

În acţiunile desfăşurate până în prezent la nivelul judeţului sunt angrenate efective de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi precum şi personalul de la primării şi cetăţeni din localităţile unde au fost probleme deosebite.