PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Fostul inspector şcolar general Mariana Popa scapă de închisoare

Mariana PopaCurtea de Apel Oradea a pronunţat la termenul de joi o nouă sentinţă în cazul dosarului de luare de mită în care sunt acuzaţi, de către DNA, Mariana Popa, fost inspector şcolar general, Ioan Ulici, fost director adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare şi omul de afaceri Vasile Ştrango, care a efectuat lucrări la mai multe şcoli.

Soluţia pe scurt dată de Curtea de Apel Oradea: „S-au admis apelurile inculpaţilor şi s-a desfiinţat sentinţa în sensul că s-a dispus achitarea inculpatei Popa Maria de sub învinuirea comiterii infracţiunii de luare de mită în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a Cod procedură penală. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Ulici Ioan, s-a dispus achitarea acestuia în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a Cod procedură penală pentru comiterea infracţiunii de instigare la luare de mită. S-a menţinut pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare ce i-a fost aplicată pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 10 luni. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Ştrango Vasile s-a dispus achitarea acestuia pentru comiterea infracţiunii de dare de mită în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a Cod penal. S-a menţinut pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 8 luni. S-a înlăturat dispoziţia privind publicarea hotărârii într-un ziar local”.

Pe 25 iunie 2012 Tribunalul Satu Mare i-a condamnat pe cei trei la pedepse cu executare.

Astfel, Ioan Ulici, fost director adjunct al DGFP Satu Mare, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi instigare la luare de mită, fostul inspector şcolar general, Mariana Popa a fost condamnată la 1 an şi 10 luni de închisoare pentru luare de mită iar omul de afaceri din Negreşti Oaş Vasile Ştrango a fost condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.

Totodată, instanţa a hotărât confiscarea sumei de 3000 de lei de la Vasile Ştrango, reprezentând mita oferită de acesta.

Procurorii DNA au susţinut că în cursul lunii decembrie 2009, Ioan Ulici, l-a constrâns pe Vasile Ştrango să vireze 3.000 de lei în contul PDL Satu Mare, altfel nefiindu-i efectuate plăţile pentru lucrările ce le efectuase la şcoli. Procurorii au susţinut că decontarea s-a făcut de către Mariana Popa doar după ce omul de afaceri a făcut plata către partid.

Exit mobile version