PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

O mașină a ars în totalitate pe b-dul Vasile Lucaciu (Foto)

Un autoturism a ars în totalitate, astăzi, în jurul orei 12:00, în Satu Mare, pe b-dul Vasile Lucaciu, în fața Policlinicii CFR.

Șoferul autoturismului a declarat că vroia să urce pe podul Decebal, când a sesizat de sub capotă iese fum. ”Mi-am dar seama că nu am unde să opresc pe pod și am intrat repede pe b-dul Vasile Lucaciu. Am apucat să opresc, să scot bornele de la baterie și să mă îndepărtez de ea. Probabil mașina a luat foc de la un scurt circuit, din cauza căldurii”, a declarat șoferul.

Două echipaje de pompieri s-au deplasat la fața locului, stingând incendiul, dar daunele sunt totale.  Echipajele de poliție, ajunse și ele la fața locului au închis traficul pe acea porțiune de drum, pentru ca echipele de pompieri să-și poată face datoria.