PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ziua Colegiului Național Doamna Stanca

ziua doamna stanca (1)Mai multe manifestări au avut loc astăzi la Colegiul Naţional Doamna Stanca, evenimente organizate cu ocazia Zilei liceului.

Manifestările au început de dimineaţa cu intonarea imnului naţional şi al şcolii, după care au urmat majorele şi discursurile oficialităţilor invitate. Alături de directoarea Anna Maria Maruşca, pe scenă au urcat directorul de cabinet al Instituţiei Prefectului, Sorin Martin Vereş, preşedintele CJ Adrian Ştef, directorul Centrului de Creaţie, Felician Pop, inspectorul general şcolar Mariana Roman şi fostul elev Robert Laszlo.

Tot cu acest prilej a fost inaugurată şi biblioteca şcolii, care poartă numele „dr. Vasile Lucaciu”.

La orele amiezii porţile şcolii au fost deschise pentru absolvenţii claselor a IV-a şi a VIII-a, profesorii prezentând oferta educaţională a liceului. În tot acest timp în curtea liceului a avut loc spectacolul intitulat „Stanca are talent”.

 

Exit mobile version