PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ziua Eroilor Neamului (FOTO)

Autorităţile judeţene au marcat astăzi Ziua Eroilor Neamului, prin depuneri de coroane. Manifestările au început cu depunerea unei coroane la placa amplasată pe clădirea Palatului Administrativ în memoria eroilor sătmăreni căzuți la Revoluţia din Decembrie 1989. După acest moment autorităţile şi veteranii de război s-au deplasat la Cimitirul Eroilor, unde a fost oficiat un parastas în memoria eroilor și au fost depuse coroane.

Manifestările au continuat la Monumentul Ostaşului Român cu intonarea imnului de stat, oficierea unui scurt serviciu religios, ridicarea unui paos, depuneri de coroane şi defilarea gărzii de onoare.

Ca în fiecare an, reprezentanții statului, ai partidelor politice și veteranii s-au înghesuit să depună coroane.

Evenimentele au fost organizate de Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Primăria municipiului Satu Mare şi Garnizoana Satu Mare.