PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Căpriorul lovit de mașină a fost eliberat în pădure

Căpriorul lovit de mașină în data de 4 iulie pe strada Dorobanților din Satu Mare a fost eliberat în mediul lui natural.

Pe strada Dorobanților, în 4 iulie, un autoturism Volkswagen a lovit un căprior, șoferul părăsind locul accidentului.

Animalul sălbatic a fost salvat de locuitorii din zonă apelând la voluntarii Free Life Satu Mare, care au dus animalul rănit la fazaneria din Gelu.  

După patru zile, sub o atentă îngrijire, micul căprior s-a vindecat total, iar luni, 8 iulie, la ora 13:00, acesta a fost pus în libertate, în prezența voluntarilor Free Life.

Căpriorul s-a lăsat greu prins, dar până la urmă acesta a fost eliberat în siguranță în pădurea de la Gelu.  În doar câteva secunde animalul sălbatic s-a făcut nevăzut.