Potrivit surselor EvZ, PNL a luat deja în calcul posibilitatea ca Relu Fenechiu să fie condamnat în primă instanţă, pe 4 iulie, în dosarul „Transformatorul”.
Surse liberale au declarat pentru EVZ, că în situaţia în care Fenechiu va fi condamnat, chiar şi cu suspendare, acesta va demisiona din funcţie, urmând ca locul de ministru al Transporturilor să-i revină lui Ovidiu Silaghi. El a mai ocupat această funcţie în Guvernul Ponta I, până în decembrie 2012.
În noiembrie 2012, Silaghi a fost declarat incompatibil de ANI, după ce s-a stabilit existenţa unei diferenţe între cheltuielile efectuate şi veniturile realizate şi nu a mai fost susţinut de USL pentru un nou mandat la Transporturi. În aprilie însă, Silaghi a anunţat că a câştigat procesul cu ANI.
EVZ.ro