Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Festival ”Ardudul Medieval” în 20-21 iulie. Vezi programul

conferinta ardud, festivalul medieval 0(7)Primăria orașului Ardud organizează în perioada 20-21 iulie Festivalul ”Ardudul Medieval”, în cadrul căruia vor avea loc concerte de muzică medievală, turnirul cavalerilor, prezentare de arme, dar și ”spectacole cu foc și cu ardere de vrăjitoare”.

Primarul Ovidiu Duma a prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă detalii despre evenimentele cuprinse în Festivalul ”Ardudul Medieval”, care va avea loc în perioada 20-21 iulie. Au mai fost prezenți directorul Casei de Cultură ”Augustin Mircea”, Mircea Câcu și voluntari, implicați în organizarea festivalului.

Edilul orașului Ardud a declarat că s-a reușit conservarea și renovarea cetății prin fonduri europene, iar acest festival are ca scop promovarea și introducerea obiectivului în circuitul turistic. Potrivit primarului, manifestările vor începe sâmbătă, de la ora 17.00, în curtea Cetății Ardud, unde va avea loc dezvelirea monumentului închinat lui Bartolomeu Dragfi, ctitorul cetății.

Programul va continua de la ora 18.00, în sala de conferințe a Primăriei Ardud, cu un simpozion istoric, la care vor participa dr. Marius Diaconescu, de la Facultatea de Istorie București, dr. Livia Ardelean, de la Arhivele Naționale Cluj Napoca, profesorul universitar Doru Radosav și cercetătorul dr. Viorel Ciubotă. De asemenea, va avea loc lansarea cărții ”Șerpoaica”, a cărei autoare Karina Mureșan Vlad este originară din Ardud.

Duminică, cei interesați vor putea asista la parada festivalului, vor putea vizita tabăra Cavalerilor Lup, Cortul Vraciului Lup, vor putea urmări dansuri și spectacole medievale, seara încheindu-se cu concertele trupelor Nomen est Omen și Ad Hoc.

Programul Festivalului ”Ardudul Medieval”:

Sâmbătă, 20 Iulie 2013:

Scenă:

19:00 Program artistic Casa de Cultură „Augustin Mircea” Ardud

Sala de Conferințe:

18:00 Simpozion de Istorie

 – invitați speciali: dr. Marius Diaconescu – Facultatea de Istorie București, dr. Livia Ardelean – Arhivele Naționale Cluj Napoca, dr. Doru Radosav – Profesor Universitar Cluj Napoca, dr. Viorel Ciubotă – Cercetător Științific Principal

– Karina Mureșan Vlad – lansarea cărții „Șerpoaica”

 

Duminică, 21 Iulie 2013:

12:00 Parada festivalului

 

Cetate – Tabăra Cavalerilor Lup

13:00 – 22:00 Atelier Sticlărie

13:00 – 23:00 Stâna Lupilor

17:00 – 20:00 Cortul vraciului Lup

16:30 – 19:30 Cortul fetițelor vopsite (facepainting pentru Tinere Domnițe și Glorioși Paji)

13:00 – Cuvântul de deschidere

13:10 – Semnarea pactului de bună pace – Ardud 2013

13:30 – Drumul Fecioarelor – Povestea Prințesei Vilma

14:30 – Școala Pajilor Lup ( interactiv)

15:30 – Școala de dans medieval (interactiv)

16:30 – Școala de muzică medievală – Ritmuri cavalerești (interactiv)

17:00 – Școala Scutierilor Lup (interactiv)

17:30 – Farsa Jupânului Pathelin – Teatru Scenă

18:30 – Turnirul Cavalerilor – Prezentări arme, Scenă de Han, Înfruntări Cavalerești – Ordinul Cavalerilor Lup

20:00 – Patru mituri Transilvănene – Spectacol cu foc și ardere de vrăjitoare

20:30 – Fiii Lupului – Ordinul Cavalerilor Lup

21:30 – Incinerarea Eroului Pierdut, Retragerea Cavalerilor – Ordinul Cavalerilor Lup

23:00 – Foc de tabără Cavalerească

24:00 – Lansări de lampioane

 

Scenă:

19:15 – Concert Carmina Renascentia

21:40 – Concert Nomen Est Omen

22:00 – Concert Ad Hoc

Un comentariu

  1. Tünde Kaiser Răspunde

    rohadekok:dr. Marius Diaconescu – Facultatea de Istorie București, dr. Livia Ardelean – Arhivele Naționale Cluj Napoca, dr. Doru Radosav – Profesor Universitar Cluj Napoca, dr. Viorel Ciubotă – Cercetător Științific Principal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.