PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Hidroterapia, accesibilă pentru prima dată la Satu Mare

hidroterapieDupă primele întâlniri, apar rezultatele îmbucurătoare ale hidroterapiei – declară terapeuții Centrului Fericitul Scheffler János.

Patru săptămâni au trecut de când între terapiile Centrului Fericitul Scheffler János este accesibilă și hidroterapia, ca terapie suplimentară. Dezvoltarea abilităților și reabilitarea în apă, până acest moment, necesita multă călătorie, dar acum, pentru prima dată e accesibilă și în Satu Mare – scutind nevoiașii, de multă oboseală și timp. Vestea hidroterapiei a atras multe persoane încă dinaintea începerii consultațiilor, iar după pornire interesul continuă să crească. Hidroterapia în Satu Mare are loc în Aquapark Aquastar.

Terapeutul Fazekas Birgitta, coordonator de specialitate a centrului a declarat că în prezent copiii au fost împărțiți în trei categorii: copii cu dizabilități locomotorii, având vârsta cuprinsă între șase luni și patru ani; copii autiști, cu vârsta între doi și patru ani și copii cu probleme ale atenției, probleme de socializare, având vârsta școlară. Pentru aceste grupuri se țin terapii odată sau de două ori pe săptămână, cu doi sau trei terapeuți, care le oferă un program de mișcare și un lanț de stimuli speciali în apă. Grupul copiilor cu autism beneficiază și de un pedagog specializat în domeniu, care supervizează conlucrarea părinților cu copii, fiind atent la eventualele probleme de comportament, care pot apărea în situații terapeutice, ajutând astfel familiile.

Este important de știut că hidroterapia este o terapie suplimentară. La persoanele cu probleme locomotorii, terapia de bază este dezvoltarea senzomotorică (TSMT) iar la copiii cu autism este terapia specifică pentru îmbunătățirea cooperării și comunicării, respectiv psihopedagogia. Terapiile suplimentare au scopul de a accentua rezultatele pozitive a terapiilor de bază și a oferi un spectru cât mai mare abilităților.

 

Copiii frecventează terapiile în perioade de zece întâlniri. După un astfel de “pachet”, specialiștii evaluează stadiul la care au ajuns și decid dacă mai au nevoie de acest mediu schimbat și se reiau după o pauză, sau se omit definitiv. Dacă se observă, că mișcarea copilului în apă este bună, are o atenție sporită, cooperează, dar pe uscat e mai puțin afectiv, atunci terapiile continuă doar în sălile de gimnastică terapeutică și eventual mai târziu se reîntorc în piscină, cu scopul de a amplifica rezultatele pozitive.

Deși grupurile sunt complete, este o posibilitate de încadrare și a altor copii în program, care momentan se află pe lista de așteptare. Un nou grup ar cuprinde copiii cu probleme locomotorii, cu vârsta între 6-8 ani.

 

Fazekas Brigitta a declarat că la patru săptămâni după pornirea hidroterapiei, apar deja semnele pozitive de dezvoltare a copiilor. După ce aceștia s-au obișnuit cu mediul schimbat, terapeuții au putut îngreuna exercițiile și au început o nouă etapă în dezvoltarea mișcării. Cooperarea cu copiii autiști a crescut semnificativ. În timp ce la început copiii au fost preocupați cu menținerea corpului deasupra apei, acum sunt mult mai atenți la conlucrarea cu părinții. “Este la fel o experiență importantă, ca mulți părinți – în special cei cu copii mai mari – au tendința de a ajuta prea mult copii, am putea spune că încearcă să efectueze exercițiile în locul copiilor. Astfel, terapeuții fac efort, ca părinții să înțeleagă foarte bine exercițiul și să lasă copilul să treacă de acesta, bazându-se pe mișcările și deciziile lui. Nu e problemă nici în cazul în care cade copilul. Fiind în apă, nu se lovește, dar rămâne cu o experiență, cu o amintire. Părinții trebuie să aibă grijă de el, dar lăsând copilul, să facă pașii lui, să-și urmeze drumul lui, condus de experiențele lui. În maturitate, aceste persoane trebuie să aibă o autonomie, astfel hidroterapia este o formare pentru copii, dar și pentru părinți“– a relatat Fazekas Brigitta.

Hidroterapia Centrului Fericitul Scheffler János Központ este deschis așadar în continuare tuturor. După stabilirea contactului cu centrul, specialiștii efectuează o evaluare a stării persoanei respective și stabilesc terapiile necesare. Dacă va fi inclusă și hidroterapia, acesta se va petrece într-un mediu discret și plăcut. Sătmărenii, care doresc un astfel de tratament, se pot adresa Centrului Fericitul Scheffler János de pe Str. G. Coşbuc nr. 2, şi se pot interesa la numerele de telefon 0361-408872 (RDS), 0756-855819 (Orange), 0730-162336 (Vodafone).

Exit mobile version