PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Părintele Alexandru Tincu a încetat din viaţă

Părintele Alexandru Tincu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi preoţi ortodocşi din Satu Mare, a trecut în lumea celor drepţi.

Redăm în continuare mesajul primarului Dorel Coica, unde este descrisă activitatea celui care a fost protopop al Sătmarului.

 

“Aduc un ultim omagiu şi imi exprim profundul regret pentru trecerea în nefiinţă a  Parintelui Alexandru Tincu unul dintre cei mai vrednici şi tenace slujitori ai Bisericii Ortodoxe din Satu Mare.

Parintele Alexandru Tincu, nascut la 25 septembrie 1941, in Odoreu, a absolvit Colegiul National “Mihai Eminescu”, iar apoi a terminat Facultatea de Teologie la Sibiu, in anul 1963. A fost ales protopop al Satmarului dupa pensionarea parintelui protopop Ioan Tolescu.

Din momentul alegerii sale, parintele si-a continuat activitatea la Protopopiat, activitate pe care a inceput-o in anul 1977. Intrucat activitatea de la parohie s-a impletit cu cea de la protopopiat, parintele Tincu a participat la toate sfintirile, resfintirile de biserica, dar si la sfintirea a sapte pietre de temelie, pentru noile biserici din municipiul Satu Mare.

A făcut parte din conducerea locală şi judeţeană încă de sfârşitul lui decembrie 1989, fiind consilier judeţean, până la Hotărârea Sfântului Sinod care a interzis asemenea activităţi de către clerici. De asemenea, a fost vicepreşedinte al Societătii de Cruce Roşie – filiala Satu Mare şi membru în Comitetul Judetean al Asociaţiei Cultul Eroilor.

Activitatea editorială se reflectă în publicarea unor articole, ştiri, reportaje despre viaţa bisericească in cotidienele sătmărene. A publicat patru cărţi de predici, pentru care Directia Judeţeană de Cultură Culte şi Patrimoniu Naţional i-a acordat Diploma “pentru promovarea literaturii religioase”.

A slujit până în prezent la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare fiind alături de sătmăreni şi problemele lor.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi linişte!

Primar al municipiului Satu Mare

Dr. Coica Costel Dorel”