PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Vitraliile din Consiliul Județean, făcute în grabă și pline cu greșeli

vitralii palat administrativ 0(5)Vitraliile din Consiliul Județean au fost făcute în grabă pentru a putea fi sfințite pe 24 iunie, când s-a sărbătorit ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, declarat protectorul județului Satu Mare, astfel că au scăpat mai multe greșeli, care nu au fost remediate de Consiliul Județean. Conducerea judeţului pare revoltată când televiziunile centrale scriu că Satu Mare este în judeţul Maramureş, dar nu este atât de vehementă când vine vorba de comunele din judeţ.

Vitraliile amplasate în holul Palatului Administrativ, la etajul întâi, la fereastra dintre Consiliul Județean și Prefectură, îl înfățișează pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, iar de o parte și de alta a sa se află harta României (în stânga) și harta județului Satu Mare (în dreapta). Lucrările au fost realizate de o societate de profil din Iași, la recomandarea reprezentanților de la mănăstirea Scărișoara.

În ceea ce privește harta județului, aceasta are mai multe greșeli, denumirile unor comune și localități fiind scrise greșit. De asemenea, unele comune nu sunt reprezentate pe harta județului.

Pe hartă apare localitatea ”Boltiug” (în loc de Beltiug), ”Căpieni” (corect e Căpleni), ”Cohăluț” (corect: Cehăluț), ”Tama Mare” (corect: Tarna Mare) sau ”Tărșolt” (corect: Târșolț). Totodată pe hartă nu apar reprezentate comunele Racșa, Agriș, Cămin, Ciumești și Porumbești.

Am încercat să aflăm mai multe informații legate de valoarea lucrărilor realizate şi dacă se vor face corecturile necesare, însă purtătorul de cuvânt al instituţiei nu a putut fi contactat. PortalSM a mai solicitat informaţii de la Consiliul Judeţean referitoare la alt subiect, dar purtătorul de cuvânt nu a oferit detalii, motivând atunci că președintele Adrian Ștef e plecat în concediu. 

Exit mobile version