Organizatorii evenimentului au pregătit mai multe surprize pentru participanţi. În afară de concertul trupei Tankcsapda, un moment unic îl va reprezenta şi expoziţia dedicată fotbalistului Albert Florian, care a câştigat balonul de aur.
Vor fi expuse la Satu Mare atât balonul de aur, câştigat de fotbalist în 1967, cât şi gheata de aur, primită pentru cele mai multe goluri înscrise în cea mai importantă competiţie intercluburi din Europa. Cei interesaţi vor putea vizita expoziţia între 19 augut – 4 septembrie, în sala mare a Colegiului Naţional Kolcsey Ferenc.
De asemenenea, va avea loc şi un meci de oldboys între generaţiile de aur ale echipei Ferencvaros din Ungaria şi Olimpia Satu Mare.
Concertul trupei Tankcsapda va avea loc pe 23 august, în Piaţa 25 Octombrie. Va mai concerta şi Peterfy Bori & Love Band pe 24 august, în Grădina Romei. În cadrul evenimentului, manifestările se vor desfăşura pe cele patru scene amplasate în Piaţa 25 Octombrie, Turnul Pompierilor şi Grădina Romei, unde vor fi două. Totodată, vor avea loc concerte şi în două pub-uri din oraş.
Organizatorul Stier Peter a declarat că evenimentul a ajuns să se desfăşoare pe durata a 7 zile, faţă de două zile, câte a avut prima ediţie, în 2002. Acesta a precizat că 150 de voluntari sunt angrenaţi în organizarea Zilelor Culturale Partium.
Deputatul Kereskenyi Gabor a afirmat că evenimentul s-a maturizat şi că îşi justifică existenţa o astfel de acţiune, având participanţi şi din mediul rural, nu doar din municipiul Satu Mare. Potrivit fostului viceprimar, acest eveniment este al tuturor sătmărenilor, nu doar a comunităţii maghiare sau UDMR, acesta nefiind niciodată politizat.
Senatorul Pataki Csaba a declarat că Zilele Culturale Partium au fost gândite cu scopul de a prezenta valorile unei comunităţi semnificative din această regiune, evenimentul rezistând 12 ani, indiferent de coloratura politică aflată la putere, şi va continua să fie organizat şi pe viitor.