Ultima actualizare: azi, 11:21

Locale

44.000 de persoane la Zilele Culturale Partium

Kereskenyi Gabor, Pataki Csaba, Stier Peter, Szucs Peter (9)Principalii organizatori a Zilelor Culturale Partium au prezentat astăzi într-o conferință de presă concluziile trase la încheierea evenimentului, estimând că la manifestări au participat 44.000 de persoane.

Preşedintele fundaţiei Identitas, Szucs Peter, a spus că cea de-a XII-a ediţie a fost un real succes, scopul fiind de a prezenta valorile culturale şi tradiţiile maghiare din Satu Mare.

La rândul său, Stier Peter, a prezentat câteva cifre concrete: au fost şapte zile de evenimente, 44.000 de persoane, evenimente în 10 locaţii diferite, pe patru scene.

Sunt convins că am făcut un eveniment de calitate, sper că va intra în istoria Sătmarului ca unul dintre cele mai importante evenimente, sau chiar în istoria regiunii”, a declarat Stier Peter.

Bugetul evenimentului a fost de 220.000 de lei, cea mai mare parte provenind din contribuţia unor firme, fiind totodată şi bani publici alocaţi de Consiliul Local şi Consiliul Judeţean Satu Mare.

Preşedintele UDMR Satu Mare, senatorul Pataki Csaba, a subliniat faptul că se poate organiza un şir de evenimente cu bani foarte puţini. El a afirmat că organizatorii au două săptămâni de vacanţă după care pot începe pregătirile pentru cea de-a XIII-a ediţie.

Cred că am demonstrat că cu un buget transparent şi mic, comparat cu numărul de participanţi, se poate organiza un eveniment pe gustul sătmărenilor. Pot să spun că nu numai maghiarii au participat ci şi românii curioşi de valorile culturale maghiare”, a declarat Pataki.

Deputatul Kereskenyi Gabor a precizat că succesul acestei ediţii s-a datorat unei unităţi între UDMR, ONG-uri, sponsori şi partenerii media, amintind de numărul mare de participanţi la evenimentele sportive.

Un comentariu

  1. darius Răspunde

    bvoo UDMR A FOST FOARTE REUSIT NICI NU SE COMPARA CU ZIUA OARASULUI-A FOST O CIVILIZATIE DE NEDESCRIS PLUS NISTE CONCERTE DE NOTA 11 !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.