PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

A murit după ce i-a căzut o creangă în cap

Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Negrești Oaș anchetează împrejurările în care a decedat B. Vasile de 59 ani, domiciliat în comuna Certeze, sat Moișeni, județul Satu Mare. Din primele verificări s-a stabilit faptul că în cursul zilei de 03.08.2013, acesta a tăiat cu un ferăstrău mecanic o creangă dintr-un copac, care i-a căzut în cap, provocându-i decesul. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Orășenesc Negrești Oaș, în vederea efectuării necropsiei și stabilirea cauzei decesului. În cauză nu sunt suspiciuni de omor.

Sursa: Poliția Satu Mare