PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Andreea Paul a lansat un album turistic și o platformă online despre Țara Oașului

Andreea Paul, Petre Muresan (6)Deputatul Andreea Paul, prim-vicepreședintele PDL, a susținut astăzi o conferință de presă la sediul PDL Satu Mare alături de preşedintele filialei judeţene a partidului, Petre Mureşan, prezentându-şi promisiunile realizate în ce priveşte promovarea Ţării Oaşului: lansarea albumului monografic Ţara Oaşului şi a unei platforme online.

Petre Mureşan a afirmat în deschiderea întâlnirii că Andreea Paul este unul dintre cei mai activi parlamentari, aceasta având, în actualul mandat, 30 de luări de cuvânt, 17 declaraţii politice, 13 propuneri legislative, 25 de întrebări şi interpelări şi cinci moţiuni. Mai mult, aceasta a promovat Ţara Oaşului la nivel naţional.

Se împlinesc 8 luni de când parlamentarii sătmăreni şi-au preluat mandatele. Din păcate, cu toţi ştim că după ce se văd toţi politicienii cu sacii în căruţă uită de promisiunile făcute în perioada campaniei electorale. Îi interesează mai mult accesul la ciolan iar în Parlamentul României de multe ori taie frunze la câini pe banii noştri, ai contribuabililor. Iată că avem şi cazuri de excepţie, şi aici fac referite la colega Andreea Maria Paul care a avut o activitate intensă. Eu spun că este unul dintre cei mai vizibili parlamentari români şi în mod sigur cel mai vizibil parlamentar din opoziţie”, a spus Petre Mureşan.

Țara Oașului este o comoară vie, o cultură a tradițiilor rurale vii, care trebuie protejată cu multă grijă și respect, promovată cu suflet și mândrie oșenească. O facem astăzi, îndeplinind una din promisiunile mele. Trebuie să facem tot ceea ce ține de noi pentru a o păstra nealterată. Să evităm riscurile izolării, nevalorificării lor sau, mai grav, riscul îngropării  lor în kitsch“, a declarat Andreea Paul.

Prim-vicepreședintele PDL atrage atenția că turismul în Țara Oașului a scăzut cu 20% în ultimul deceniu și are convingerea că „timpul prezent și viitor se adresează oamenilor care fac, nu celor care doar vorbesc”.

Anul trecut în decembrie promiteam. Azi, în luna august, le-am îndeplinit. Avem albumul monografic al Țării Oașului. Avem site-ul: www.taraoasului-romania.ro. Aceste eforturi nu s-au așezat pe bani publici și nu se bifează. Promovarea Țării Oașului va fi permanentă. Oșenii au cucerit lumea prin munca lor. De acum încolo turiștii vor fi cuceriți de Țara Oașului. Tot ceea ce merită știut despre Țara Oașului este aici. De la tradiții și istorie, noi trasee turistice neexplorate până acum, până la implicarea civică. Mai presus de album și site, avem oamenii. Eu cred că zestrea cea mare a Țării Oașului se numește omul. De aceea albumul și site-ul au menirea să arate tuturor oșanul, caracterul și valoarea lui. Oșanul va face mai mult turism și mai multe afaceri. Va câștiga în primul rând un loc de muncă pentru el”, susține Andreea Paul.

De acum gata cu vorba asta: ‘Țara Oașului e unde se atârnă harta în cui’. Vom spune tuturor de acum: nici pofta să nu v-o puneți în cui, pentru că ‘Țara Oașului este în inima lucrurilor’.

Oșenii vor câștiga un motiv în plus de a rămâne acasă, poate, deschizându-și afacerea și casa turiștilor. Turismul rural și antropologic, turismul în care oșanul să ofere loc de cazare, mâncare naturală și poveștile lui de-o viață. Oșanul are de spus tuturor adevărate lecții de viață, doar este printre primii români care a cucerit lumea.

„Oșanul este om de cuvânt. Și eu, deputatul lui, m-am ținut de cuvânt. V-ați obișnuit cu campanii electorale în care promisiunile să fie uitate. Oșenii m-au ales. Eu mă țin de cuvânt. Albumul monografic și portalul multimedia de comunicare vor fi lansate la ora 17.00 la Muzeul din Negrești Oaș. N-avem cele mai bune drumuri din Romania, dar ne ținem de cuvânt aici în Oaș. Daca nu se susține economic, Țara Oașului nu își poate întreține valorile. În acest sens, strâng aici oamenii de afaceri la Valea Mariei de la ora 14.00”, a afirmat Andreea Paul în conferința de presă.

Printre cei care și-au anunțat prezența se numără președintele PDL Vasile Blaga, prim-vicepreședintele Cătălin Predoiu, Cristian Poteraș, Ovidiu Silaghi, Erdei Doloczki sau primarul Aurelia Fedorca.

Acțiunile de promovare nu se vor încheia aici. Albumul turistic va intra în circuitul național, va putea fi găsit în librării. Totodată, Andreea Paul intenționează confecționarea unor suporturi pentru pahare cu Țara Oașului dar și a unor cărți de joc cu tradiții și port popular oșenesc.

 

UPDATE:  Album și platforma online, lansate în prezența lui Vasile Blaga

 La evenimentul oficial de lansare au fost prezenţi reprezentanţii tuturor formaţiunilor politice: preşedintele PDL Vasile Blaga, deputatul UDMR Erdei Istvan, primarul USL al oraşului Negreşti Oaş Aurelia Fedorca, precum şi oameni politici sau oameni de cultură.

Preşedintele PDL Vasile Blaga a ţinut să felicite realizatorii acestor mijloace de promovare, spunând despre oşeni că sunt oameni harnici care s-au ridicat începând de la munca de jos.

“Aş vrea să vă felicit pentru ceea ce faceţi, pentru această zonă cu oameni foarte harnici, foarte serioşi, care şi-au luat soarta în mâini, chiar înainte de `89. În anii `60 oamenii aceştia făceau cele mai grele munci din ţara asta, când era  vorba de munci grele în orice zonă primii în front erau oşenii şi aşa zona s-a ridicat. Şi datorită unei relative izolări, şi-au păstrat şi tradiţia. Numai că izolarea până la urmă duce la nevalorificarea valorilor pe care le creează în timp o zonă. Este bine că procedaţi la a face o propagandă nu numai în ţară, ci şi în străinătate. Ca în toată ţara, şi aici infrastructura este la pământ. Eu mă gândeam că autostrada Ţării Oaşului este gata pentru că eu am semnat contractul în iulie 2010. Dar în sfârşit dacă se termină anul acesta tot bine va fi pentru zona respectivă“, a spus Blaga.

Primarul Aurelia Fedorca a spus că s-au mai realizat filme de prezentare şi albume de prezentare, însă cel mai bine promovează Oaşul oamenii născuţi aici care reuşesc în viaţă. Aceasta a dat mai multe exemple de oșeni care au făcut performanță în domeniile lor.

Preşedintele PDL Satu Mare, Petre Mureşan a spus că Oaşul este un loc unic în lume, în care şi astăzi se mai poartă costumul popular.

“Oaşul este un ţinut binecuvântat de D-zeu, ştim că este un locuit din cele mai vechi timpuri, este o zonă a dacilor liberi. Aici trăiesc de milenii oameni harnici, gospodari, serioşi şi mândri, oameni care sunt ambasadorii României în lume. Sunt apreciaţi peste tot pe unde i-a purtat destinul”, a afirmat Mureşan.

Exit mobile version